Producția de electricitate a panourilor solare montate de oameni pe case asigură, vineri la prânz, cea mai mare parte din consumul țării, arată datele Transelectrica, analizate de HotNews.ro. Aceasta în condițiile în care, fiind sărbătoare legală (Sfânta Maria), consumul la nivel național este unul redus.
Prognoza pentru această zi arată că, începând cu ora 12:00, prosumatorii vor genera peste 1.550 MW. Acestea sunt estimări având în vedere puterea instalată a prosumatorilor și prognoza meteo, iar Transelectrica nu deține date privind producția în timp real a prosumatorilor.
Pe de altă parte, informațiile în timp real pe care le are operatorul sistemului energetic de la centralele dispecerizabile arată că marile parcuri fotovoltaice generau, la ora 12:00, 1.330 MW, fiind urmate de centrala de la Cernavodă, cu 1.325 MW, hidrocarburi – 1.090 MW, cărbune – 795 MW, hidro – 660 MW, eolian – 164 MW și biomasă – 33 MW.
Prosumatorii au instalat o capacitate de două ori mai mare decât a centralei nucleare de la Cernavodă
La ora menționată, consumul țării era de 4.118 MW (fără consumul prosumatorilor), producția – 5.404 MW (din nou fără prosumatori), diferența fiind un export net de 1.284 MW.
Consumul de vineri este unul mic, având în vedere faptul că este sărbătoare legală și majoritatea unităților industriale sunt închise.
În România, la finele lunii iunie 2025 existau 237.252 de prosumatori, potrivit datelor Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE), iar puterea lor totală era de 2.821 MW.
Este de două ori mai mult decât puterea centralei nucleare de la Cernavodă (1.400 MW).
Cei mai mulți prosumatori, peste 15.000, sunt în județul Ilfov, urmați de cei din Bihor (9.881) și Dolj (9.388).
Articol preluat de pe: Hotnews Economie