Guvernul a aprobat joi actualizarea cu rata inflației (5,6% pe anul 2024) a taxelor cuvenite statului ca urmare a activităților miniere de prospecțiune, explorare și exploatare a resurselor minerale. Din majorarea acestor taxe se estimează o creștere a veniturilor bugetare de 1,76 milioane lei pentru acest an.
Titularii licenţelor de explorare/exploatare şi al permiselor de prospecţiune/exploatare sunt obligați prin lege la plata către bugetul de stat a unei taxe pentru activitatea de prospecţiune, explorare şi de exploatare a resurselor minerale.
Valoarea acestor taxe este reactualizată anual la propunerea autorității de reglementare, prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de rata inflaţiei.
Actul adoptat joi de guvern prevede următoarele majorări:
- Taxa anuală pentru activitatea de prospecțiune va crește de la 528 lei/km pătrat la 558 lei/ km pătrat
- Taxa anuală pentru activitatea de explorare va creste de la 2.122 lei/ km pătrat la 2.241 lei/ km pătrat
- Taxa anuală pentru activitatea de exploatare va crește de la 53.041 lei/ km pătrat la 56.011 lei/ km pătrat
Guvernul se așteaptă la o creștere a veniturilor bugetare provenite din majorarea acestor taxe, de 1,76 milioane lei în acest an.
Pe de altă parte majorările acestor taxe vor avea impact social și asupra mediului de afaceri, se arată în nota de fundamentare.
În plan social majorarea acestor taxe se va reflecta în creșterea nivelului prețurilor unora dintre produsele obținute din resursele minerale, în timp ce firmele se vor confrunta cu creșterea costurilor de producție.
Articol preluat de pe: Hotnews Economie