Un grup restrâns de proprietari de mașini Tesla din Franța a dat în judecată producătorul auto condus de Elon Musk, acuzând că vehiculele electrice fabricate de companie au devenit „simboluri ale extremei drepte” care le afectează reputația, a anunțat miercuri firma de avocatură care îi reprezintă pe șoferi, citată de Reuters.
Aceștia solicită rezilierea contractelor de leasing și recuperarea cheltuielilor legale la Tribunalul Comercial din Paris, invocând prejudiciul „direct și concret” cauzat de comportamentul public al lui Musk, după ce acesta și-a exprimat susținerea pentru candidatura lui Donald Trump la președinția SUA și pentru partidul german de extremă dreapta AfD.
Acțiunea are loc pe fondul prăbușirii vânzărilor Tesla pe piețele europene-cheie, inclusiv în Franța, Marea Britanie, Germania și Italia – în unele cazuri ca formă de protest față de activitățile politice ale lui Musk și în altele din cauza preferinței clienților pentru vehiculele electrice chinezești, care au prețuri mai competitive.
„Vehiculele Tesla au devenit simboluri politice puternice și sunt acum percepute ca adevărate ‘totemuri’ ale extremei drepte, spre consternarea celor care le-au cumpărat exclusiv pentru inovația și caracterul lor ecologic”, au declarat avocații reclamanților într-un comunicat.
Tesla Europa nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii transmisă prin email de Reuters.
Șoferii Tesla amintesc de gestul controversat făcut de Musk la învestirea lui Trump
Casa de avocatură GKA a precizat că aproximativ 10 deținători de contracte de leasing Tesla s-au alăturat până acum procesului colectiv.
Musk a contribuit financiar la campania prezidențială a lui Trump și a fost în fruntea eforturilor acestuia de a reduce locurile de muncă federale și de a elimina ceea ce administrația considera cheltuieli publice inutile.
Implicarea lui Musk în așa-numitul Departament pentru Eficiență Guvernamentală (DOGE) l-a transformat într-un personaj controversat politic, alimentând proteste și acte de vandalism și chiar violență față de reprezentanțele Tesla din Statele Unite și Europa.
Comunicatul GKA face referire la un gest cu mâna al miliardarului în timpul ceremoniei de învestire a lui Trump pentru al doilea său mandat de președinte. Gestul, care a fost comparat cu salutul nazist, este menționat de avocații francezi ca exemplu al comportamentului dăunător al lui Musk. Musk a respins criticile privind acel gest.
Miliardarul a declarat miercuri că regretă unele dintre afirmațiile făcute pe platforma de socializare „X”, pe care o deține, în timpul unei dispute aprinse și foarte publice cu Trump, care a avut loc săptămâna trecută.
Articol preluat de pe: Hotnews Economie