Acum vreo doi ani, proprietarul unei reviste care se încăpățânează să apară pe print m-a sunat înnebunit: tipografia la care își tipărea revista îi triplase prețul. Pentru a o putea trimite cititorilor la prețul la care aceștia plătiseră abonamentul anual, amicul meu nu avea decât o soluție: fie să cumpere hârtie de o calitate mai proastă, fie să „înghesuie” textele ca să se încadreze în buget.

Dacă ați cumpărat cărți în ultima vreme, ați putut vedea că acest lucru nu e singular; toate marile edituri fac la fel. Unii editori conștienți de costurile mari încep să micșoreze spațiul alb dintre litere sau marginile paginilor. Chestiune despre care a scris și The Economist.

Puteți scoate o mulțime de spațiu din cele 7 volume ale romanului „În căutarea timpului pierdut” de Proust, de pildă. Dar la volume mai mici nu funcționează întotdeauna.

La piață, toți vedem că, având aceiași bani ca anul trecut, acum cumpărăm mai puține lucruri.

Dacă săptămâna aceasta luai varza cu 6 lei kilogramul, iar peste o săptămână varza s-a făcut 7 lei/kg, în mintea ta prețul correct al verzei e cel de 6 lei/kg. De ce să plătești un leu în plus la fiecare kilogram?

Șase episoade de hiperinflație și cum s-a ajuns acolo

După Războiul Civil din SUA, un soldat confederat le scria părinților: „Înainte de război, mergeam la piață cu banii în buzunar și îmi căram cumpărăturile într-o plasă. Acum, merg la piață cu o plasă de bani și îmi car cumpărăturile în buzunar. Asta se întâmpla cu mult înainte ca Banca Centrală a SUA (Federal Reserve) să fie înființată. Azi, băncile centrale, inclusiv cea din România, și-au făcut din inflație inamicul numărul 1.

Cele mai mari episoade de inflație au apărut de cele mai multe ori din cauza exceselor făcute de guverne sau a finanțării unor războaie.

1. Germania (1921-1923) – Hiperinflația din Republica de la Weimar

 Cauze:

Datoria de război: După Primul Război Mondial, Germania a fost obligată să plătească despăgubiri uriașe prin Tratatul de la Versailles.

Printarea masivă de bani: Pentru a acoperi cheltuielile și datoriile, guvernul german a început să tipărească bani în exces, fără sprijin economic real.

Devalorizarea mărcii: Valoarea mărcii germane s-a prăbușit, iar prețurile au crescut exponențial. Vechea marcă, care valorase cândva 23 de cenți, nu mai valora aproape nimic; toate mărcile de pe piață (190 de miliarde în 1922) nu valorau în noiembrie 1923, nici cât să-ți cuperi un singur ziar sau un bilet de tramvai.

Rezultate: Prețurile se dublau la fiecare câteva ore.  Oamenii foloseau bancnote ca hârtie de foc sau le împachetau în sacoșe pentru a cumpăra produse de bază. Criza economică a destabilizat societatea germană, contribuind la ascensiunea nazismului.

2. Zimbabwe (2007-2009) – Hiperinflația record din cauza uner reforme agrare eșuate

 Cauze:

Reforma agrară eșuată: Guvernul lui Robert Mugabe a confiscat fermele de la fermierii albi și le-a redistribuit fără un plan economic solid, ceea ce a dus la un colaps al producției agricole.

Printarea masivă de bani: Pentru a acoperi deficitul bugetar, guvernul a tipărit bani fără oprire.

Corupție și gestionare economică slabă: Lipsa de încredere în guvern și în moneda națională a agravat criza.

Rezultate: Rata inflației a atins 89,7 sextilioni procente (89,7 × 10^22%) pe lună în noiembrie 2008.  Moneda locală a devenit practic fără valoare, iar oamenii au început să folosească monede străine (dolari americani, rand sud-african).

3. Ungaria (1945-1946) – Cea mai mare hiperinflație din istorie: 41,9 trilioane %

Cauze: Devastarea postbelică: După Al Doilea Război Mondial, economia Ungariei era distrusă, iar guvernul a recurs la printarea masivă de bani pentru a acoperi cheltuielile.

Pierderea teritoriilor și a resurselor: Ungaria a pierdut o mare parte din teritoriile sale productive după război.

Rezultate:  Rata inflației a atins 41,9 trilioane % în iulie 1946. Prețurile se dublau la fiecare 15 ore. Moneda locală, pengő, a fost înlocuită cu forintul în 1946 pentru a stabiliza economia.

4. Venezuela (2016-prezent) – Hiperinflație continuă

Cauze:

Dependența de petrol: Venezuela este foarte dependentă de exporturile de petrol. Când prețurile petrolului au scăzut, economia a intrat în criză.

Printarea masivă de bani: Guvernul a tipărit bani pentru a acoperi deficitul bugetar, fără sprijin economic real.

Sancțiuni internaționale și corupție: Sancțiunile și gestionarea economică slabă au agravat situația.

Rezultate:  Rata inflației a depășit 1.000.000% în 2018.  Oamenii au început să folosească monede străine sau sisteme de schimb alternativ.  Criza economică a dus la foamete, sărăcie masivă și migrație în masă.

5. Iugoslavia (1992-1994) – Hiperinflația din război

Cauze:

Războaiele iugoslave: Conflictele armate au distrus economia și au dus la izolarea internațională.

Printarea masivă de bani: Guvernul a tipărit bani pentru a finanța războiul și pentru a acoperi deficitul bugetar.

Rezultate: Rata inflației a atins 313 milioane % în ianuarie 1994. Moneda locală a devenit inutilă, iar oamenii au recurs la barter sau monede străine.

6. Argentina (1989-1990) – Hiperinflația din criza datoriei

Cauze: Datoria externă masivă: Argentina se confrunta cu o datorie externă uriașă și incapacitatea de a o rambursa.

Printarea masivă de bani: Guvernul a tipărit bani pentru a acoperi deficitul bugetar.

Instabilitate politică: Schimbări frecvente de guvern și lipsa de încredere în politicile economice.

Rezultate:  Rata inflației a atins 3.000% în 1989. Criza economică a dus la sărăcie și instabilitate socială.

Pentru băncile centrale inflația e o mare problemă. Creșterea prețurilor, măsurată prin inflație, este de fapt marea necunoscută atât a Băncii Naționale, cât și a Guvernului: niciuneia dintre aceste instituții nu le e foarte clar ce anume o cauzează, ce anume trebuie cu adevărat luat în calcul atunci când o măsori, ce înseamnă o inflație ”corectă” și, mai ales, cum poți s-o reduci.

Primul principiu al unui război este „cunoaște-ți inamicul”. Dar nu întotdeauna este posibil

Primul principiu al unui război este „cunoaște-ți inamicul”, scrie un editorialist al Bloomberg. Dar nu întotdeauna acest lucru e posibil.

Daniel Tarullo, fost membru al boardului FED, într-un mesaj transmis către Brookings Institution în octombrie 2017 (după ce demisionase) admitea că nu există o teorie a dinamicii inflației care să funcționeze suficient de bine pentru a putea fi utilizată în timp real de politica monetară.

Imaginați-vă Banca Centrală ca pe un bucătar care stă cu mâna încleștată pe butonul aragazului care reglează nivelul flăcării de sub oala de ciorbă. Dacă economia nu reacționează, bucătarul face flacăra mai mare. Dacă economia dă în clocot, dă flacăra la mai mic.

Numai că apare și aici o problemă: în oală ai și carne și cartofi și ceapă. Unele fierb mai repede decât altele iar o flacără mică (sau mare) le ajută pe unele dar le face praf pe altele. Exact ca în domeniul prețurilor. Prețurile nu se mișcă la unison!

Ceea ce Institutul Național de Statistică definește ca fiind inflația, este doar o medie ponderată a creșterii și scăderii prețurilor tuturor bunurilor și serviciilor dintr-un coș care reflectă cheltuielile tuturor românilor. Aceste prețuri se modifică din mai multe motive, inclusiv datorită evoluției tehnologiei, preferințelor consumatorilor dar și din cauza costurilor importurilor (prin cursul de schimb).

De asemenea, oamenii percep diferit inflația. Detalii, aici.

Oamenii se apără cum pot de inflație. Cei mai afectați sunt cei cu venituri mici, care alocă nevoilor de trai cele mai mari părți din venit.

Economistul șef al BNR, Valentin Lazea: Ar trebui să ne uităm și la alți indicatori, nu doar la inflație

În România, conform celor mai recente sondaje la care am avut acces, creșterea prețurilor reprezintă principala temere a publicului. 43% pun această temere pe locul întâi, a spus recent economistul șef al BNR, Valentin Lazea, prezent la o conferință de specialitate.

Dar, a adăugat el, dacă stăm și ne uităm la cifre vom vedea că omul de pe stradă acordă inflației o atenție disproporționat de mare în detrimentul altor indicatori: creșterea PIB, creșterea PIB-ului pe locuitor, indicele GINI, care arată inegalitatea dintr-o țară, rata șomajului șamd.

În opinia bancherului central, prețul pe care omul de pe stradă îl pune pe inflație este o „penalizare nedreaptă  a performanțelor economice” ale autorităților.

„M-am uitat la administrațiile Biden din SUA și Macron din Franța. Am calculat câțiva indicatori despre cum au evoluat cele două administrații: în Franța PIB-ul pe locuitor între 2016 și 2023, cât a fost Macron președinte a crescut cu 20%, incluzând inflația. Creșterea PIB-ului real a fost de 8% în acești ani, rata criminalității a fost menținută constantă, rata șomajul a scăzut masiv de la 10% la 7%, în timp ce indicele Gini al inegalității a rămas constant”, a spus Lazea.

„Lumea însă când a fost să voteze a zis: nu ne interesează că plăcinta a crescut. Nu ne interesează nici că felia noastră, a fiecăruia dintre noi, a crescut. Ne interesează că am plătit mai mult pentru feliuța noastră de plăcintă. Așa funcționează mentalul omului simplu de rând. El nu se uită că n-are criminalitate, că e inegalitatea mai mică…”, consideră economistul șef al Băncii Naționale.

De ce oamenilor le pasă totuși mai mult de inflație decât de indicele GINI sau PIB/capita

Oamenii tind să fie mai atenți la inflație decât la alți indicatori economici precum inegalitatea sau PIB-ul pe cap de locuitor din mai multe motive:

1. Impact imediat și vizibil: Inflația afectează în mod direct viața de zi cu zi a oamenilor prin creșterea costului bunurilor și serviciilor. Acest lucru se simte imediat atunci când oamenii văd prețuri mai mari pentru produse esențiale, cum ar fi alimente, locuințe și transport. În schimb, indicatorii precum inegalitatea sau PIB-ul pe cap de locuitor sunt mai abstracti și mai puțin legați de experiențele de zi cu zi.

2. Erodarea economiilor și a puterii de cumpărare: Inflația erodează valoarea banilor în timp, ceea ce poate duce la o pierdere totală a economiilor, așa cum s-a observat în hiperinflația din Germania în 1923. Astfel de evenimente creează teama de instabilitate financiară și fac din inflație o problemă deosebit de sensibilă.

3. Efecte psihologice: Impactul psihologic al inflației este semnificativ. Oamenii percep adesea creșterea prețurilor ca o pierdere a controlului asupra stabilității lor financiare, ceea ce poate duce la anxietate și teamă cu privire la viitor. Acest răspuns emoțional este mai puțin pronunțat când vine vorba de inegalitate sau PIB-ul pe cap de locuitor, care sunt adesea văzute ca probleme sistemice sau pe termen lung.

4. Atenția media și politică: Inflația primește o atenție semnificativă din partea mass-media și a factorilor de decizie, deoarece este un indicator cheie al sănătății economice pe care băncile centrale și guvernele încearcă să-l gestioneze cât mai bine. Vizibilitatea sa în discursul public îi amplifică importanța în mintea oamenilor.

5. Complexitatea altor indicatori: Indicatorii precum inegalitatea sau PIB-ul pe cap de locuitor sunt complexi și necesită mai mult context pentru a fi înțeleși. De exemplu, inegalitatea implică discuții nuanțate despre distribuția bogăției, intervenții politice și justiție socială. PIB-ul pe cap de locuitor este o măsură medie care nu reflectă experiențele individuale sau disparitățile în cadrul unei populații. În schimb, inflația este simplă: creșterea prețurilor înseamnă că oamenii pot cumpăra mai puțin cu aceiași bani.

Alte surse folosite la realizarea acestui articol au fost cărțile:

Articol preluat de pe: Hotnews Economie