TradeVille: Morgan Stanley se bazeaza pe tranzactionarea de actiuni

EkoNews

Rezultatele Morgan Stanley au depăşit estimările trimestriale pe fondul unei creşteri cu 45% a veniturilor din tranzacţionarea de acţiuni. Acţiunile băncii au înregistrat fluctuaţii puternice în ultimele zile, din cauza politicilor comerciale ale preşedintelui Donald Trump, care au amplificat îngrijorările privind o posibilă recesiune în SUA. Banca nu a oferit o perspectivă concretă pentru perioada următoare, menţionând că estimările pot suferi modificări în funcţie de deciziile administraţiei Trump, potrivit unui raport elaborat de Departamentul de Analiză al TradeVille .

Morgan Stanley este un holding bancar care oferă sevicii financiare la nivel global. Compania operează în zona valorilor mobiliare, deservind atât investitori inidividuali, cât şi instituţionali din domeniul bancar şi al investiţiilor. Morgan Stanley îşi desfăşoară activitatea pe următoarele segmente principale de business: Institutional Securities; Wealth Management; Investment Management.

CEO-ul Morgan Stanley, Ted Pick, a preluat conducerea băncii în 2024, după ce a ocupat diverse poziţii în cadrul companiei timp de 35 de ani. Aproxitiv 62% din acţiunile companiei sunt deţinute de investitori instituţionali. Dintre aceştia, cele mai mai deţineri sunt la Mitsubishi UFJ Financial Group (23,4%), urmat de State Street Corp. (6,9%) şi Vanguard Group (6,8%), conform datelor publicate de Yahoo Finance.

Morgan Stanley a fost a 19-a cea mai mare bancă din SUA în 2024, cu active totale în valoare de 212,7 miliarde de dolari. Primele trei locuri sunt ocupate de JPMorgan (3.503 miliarde de dolari), Bank of America (2.550 miliarde de dolari) şi Wells Fargo (1.743 miliarde de dolari).

Sectorul bancar global – mediu incert în 2025

În 2025, sectorul bancar global se află în etapa finală a implementării standardelor Basel III, set de reglementări elaborate de Comitetul de la Basel pentru Supraveghere Bancară ca răspuns la vulnerabilităţile expuse în timpul crizei financiare din 2008-2009. Scopul acestor reguli este să crească rezilienţa băncilor în faţa şocurilor financiare şi să întărească sistemul financiar global. Aspectele acoperite sunt legate de creşterea cerinţelor minime de capital şi lichiditate, introducerea unui plafon de îndatorare, reglementarea expunerilor la risc sistemic şi impunerea unor măsuri suplimentare pentru băncile considerate “too big to fail”.

Tarifele comerciale au determinat revizuiri în scădere ale prognozelor economice globale. Partenerii comerciali majori au ripostat cu propriile tarife, escaladând un război comercial pe multiple fronturi. În ansamblu, noile tarife pun presiune pe profitabilitatea firmelor, descurajează investiţiile şi cresc riscurile macroeconomice. Deşi au fost suspendate pentru 90 de zile, tarifele impuse de administraţia Trump reprezintă în continuare o ameninţare pentru economia globală, specialiştii avertizând cu privire la riscul unei recesiuni. De asemenea, profitabilitatea companiilor este în pericol, estimările pentru câştigul pe acţiune (EPS) al indicelui S&P 500 în 2025 scăzând de la 270 la aproximativ 255-260 de dolari. Ca urmare, echipa de cercetare de la Morgan Stanley se aşteaptă ca Rezerva Federală să se concentreze pe riscul de inflaţie în 2025, ceea ce face puţin probabilă o reducere a dobânzii în luna iunie.

Astfel, băncile se aşteaptă la încetinirea creditării. Cererea de împrumuturi scade când companiile opresc planurile de extindere, iar populaţia devine precaută. Deja analiştii observă faptul că slăbirea încrederii consumatorilor ar putea tempera cheltuielile şi frâna cererea de credite. Totodată, riscul de neplată creşte într-un mediu economic fragil. Dacă veniturile companiilor se diminuează din cauza tarifelor, capacitatea lor de a-şi plăti datoriile la timp scade, afectând calitatea portofoliilor bancare. Drept urmare, perspectivele de creştere a veniturilor în sectorul financiar pentru 2025 au fost revizuite negativ şi se aşteaptă creşteri modeste sau stagnare a profitului, faţă de estimările optimiste de la finele lui 2024, când se anticipa un 2025 robust. Instituţiile financiare din economiile emergente vor resimţi şi ele efecte indirecte.

Morgan Stanley – venituri peste aşteptări

Veniturile băncii s-au ridicat la 17,7 miliarde de dolari, depăşind estimările analiştilor, de 16,54 miliarde de dolari. În ceea ce priveşte activele băncii, împrumuturile au crescut cu 14% în ritm anual, iar depozitele cu 8%. La nivel regional, cea mai mare creştere a avut loc în Asia, unde veniturile au urcat cu 35%, urmate de EMEA (+25%) şi de America (+13%). Rezultatele companiei au fost susţinute de performanţa solidă a diviziilor de investment banking (+8%) şi wealth management (+6%). Divizia de investment securities a generat venituri nete de 8,98 miliarde de dolari, faţă de 7,02 miliarde de dolari în aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce divizia de wealth management a raportat venituri de 7,33 miliarde de dolari, în creştere de la 6,9 miliarde de dolari, şi a atras active nete noi de 93,8 miliarde de dolari. Divizia de investment management a înregistrat venituri nete de 1,6 miliarde de dolari, determinate în principal de comisioanele de administrare percepute pentru activele gestionate (AUM), de 1,7 trilioane de dolari. De asemenea, în acest trimestru, banca a obţinut fluxuri nete pe termen lung în valoare de 5,4 miliarde de dolari.

Compania a realizat un randament al capitalului tangibil al acţionarilor (ROTCE) de 23%, iar rata eficienţei cheltuielilor a fost de 68% în acest trimestru. Cheltuielile au inclus 144 de milioane de dolari aferente costurilor de concediere în urma unei acţiuni petrecute în luna martie la nivelul întregii companii.

Profitul net înregistrat de bancă se ridică la 4,3 miliarde de dolari, cu 26,47% peste valoarea din anul precedent. Morgan Stanley a raportat un profit net pe acţiune de 2,60 dolari pentru primul trimestru, peste estimările Wall Street, care indicau 2,21 dolari, notează TradeVille .

Perspective “mai puţin previzibile”

În cadrul teleconferinţei de prezentare a rezultatelor primului trimestru, CEO-ul companiei a recunoscut că perspectivele actuale sunt “mai puţin previzibile” în acest “moment de ajustare”. Alţi directori de bănci au abordat, de asemenea, în rezultatele anunţate în 11 aprilie, impactul tarifelor şi al războaielor comerciale iniţiate de Trump, pe care toţi le consideră o sursă majoră de incertitudine pentru pieţe şi economie.

Morgan Stanley nu a oferit în cadrul raportului financiar o perspectivă pentru perioada următoare, motivul fiind că oficialii băncii nu ştiu încă unde se va stabiliza politica comercială şi nici care vor fi efectele reale asupra economiei. Per ansamblu, Morgan Stanley nu se aşteaptă ca economia să intre în recesiune şi consideră că majoritatea clienţilor “au apăsat butonul de pauză, nu cel de ştergere”.

Directorul financiar Sharon Yeshaya a menţionat că pipeline-ul companiei nu s-a schimbat semnificativ faţă de începutul anului şi rămâne solid. Totuşi, execuţia tranzacţiilor “rămâne sensibilă la condiţiile de piaţă”, chiar dacă cererea pentru consultanţă strategică şi atragere de capital este în continuare prezentă.

Preţul acţiunii Morgan Stanley – în urcare, în ultimele 12 luni

În ultimele 12 luni, acţiunile Morgan Stanley au crescut cu 27,17%, evoluţie superioară indicelui S&P 500, care a urcat doar cu 6,8%. De la începutul anului, cotaţia a coborât cu 13,75% pe fondul fluctuaţiilor pieţei, cauzate de incertitudinile politico-economice. Pentru comparaţie, indicele Dow Jones US Banks a scăzut cu 10,53% în aceeaşi perioadă. În prezent, cotaţia se tranzacţionează sub principalele medii mobile, încercând să revină pe un trend ascendent. O zonă importantă de rezistenţă se regăseşte în jurul valorii de 120,4 dolari, în timp ce nivelul de suport se află la 94,4 dolari. După o scădere accelerată la începutul lunii aprilie, preţul încearcă să formeze un rebound, fiind deocamdată blocat sub media mobilă exponenţială de 21 de zile (112,76 dolari). Străpungerea acesteia ar putea da semnalul unui raliu de recuperare.

TradeVille: Morgan Stanley se bazează pe tranzacţionarea de acţiuni

RSI a fost în zona de supravânzare în martie 2025, semnalând o zonă de exces de vânzare, urmată de un rebound al preţului. În prezent, deşi s-a redresat, nu a depăşit zona neutră, ceea ce semnalează că elanul este încă slab.

Volumul a crescut semnificativ în zona de minime, sugerând un interes de cumpărare din partea investitorilor. În ultimele sesiuni, volumele sunt încă ridicate, semnal că există un interes activ în zona 100-110 dolari.

Oportunităţi şi riscuri ale investiţiei în Morgan Stanley

Oportunităţi

– Creşterea activităţii în Wealth Management: În contextul volatilităţii crescute şi al incertitudinii macro, clienţii de private banking caută mai mult consultanţă personalizată şi soluţii de diversificare. Morgan Stanley, prin reţeaua sa puternică de consultanţi şi platforma ETRADE, poate atrage noi clienţi şi active în administrare.

– Buyback: Compania a răscumpărat acţiuni în valoare de un miliard de dolari în acest trimestru, ca parte a programului de răscumpărare a acţiunilor proprii început în al treilea trimestru din 2024. Compania îşi propune să răscumpere acţiuni în valoare de 20 de miliarde de dolari ca parte a unei iniţiative ce se întinde pe o perioadă nedeterminată, în funcţie de condiţiile din piaţă.

– Dividende: Morgan Stanley a anunţat că va oferi un dividend trimestrial de 0,925 dolari/acţiune care va fi plătit pe 15 mai 2025 acţionarilor înregistraţi la data de 30 aprilie 2025, consolidându-şi angajamentul faţă de investitori şi făcând compania mai atractivă în ochii acestora. Randamentul dividendului anualizat se ridică la aproximativ 3,4%.

– Subevaluată: Conform site-ului de specialitate Alpha Spread, acţiunile Morgan Stanley sunt subevaluate cu 47%, valoarea lor intrinsecă aflându-se la 205,91 dolari. În ultimii cinci ani, acţiunile au fost subevaluate în medie cu 54%, iar valoarea intrinsecă a urcat cu 15%. Acest lucru sugerează faptul că Morgan Stanley ar putea fi considerat un “value trap” din punct de vedere al evaluării pe bază de multiplii.

– Insider trading: În ultimele şase luni, insiderii Morgan Stanley au cumpărat în total aproximativ 1,6 milioane de acţiuni ale companiei şi au vândut doar 406.778. Aşadar, aceştia sunt încrezători cu privire la perspectivele de creştere a companiei în viitor.

Riscuri

– P/E ridicat: Cu un P/E de 12,51, Morgan Stanley se află peste mediana sectorului de 9,54, fiind mai scumpă decât principalii săi competitori Goldman Sachs (11,07), JPMorgan (12,84) şi Wells Fargo (10,96).

– Tensiuni geopolitice: Tarifele comerciale afectează sectorul bancar prin reducerea activităţii economice, creşterea riscului de credit şi a volatilităţii financiare. Obiectivele neclare ale administraţiei nu fac decât să amplifice frustrarea investitorilor şi să alimenteze volatilitatea pieţei. Băncile trebuie să-şi adapteze modelele de risc, strategiile de finanţare şi politicile de creditare pentru a gestiona impactul acestor schimbări.

– HOLD: Wall Street a atribuit băncii un rating Hold (“păstrează”). Dintre cele 23 de estimări realizate, 5 analişti recomandă în prezent achiziţionarea acţiunilor, în timp ce 18 sugerează menţinerea acestora, iar niciunul vânzarea. În scenariul de bază, specialiştii estimează un preţ ţintă de 127,79 dolari, cu 17,12% peste preţul actual al acţiunilor.

– Factori externi: O parte semnificativă din venituri provine din investment banking şi trading, ceea ce face ca performanţă băncii să fie puternic corelată cu dinamica pieţelor. Închiderea pieţelor de IPO/M&A poate reduce semnificativ veniturile într-un scenariu negativ.

Sursele menţionate de TradeVille în acest raport sunt: Morgan Stanley, raport companie, teleconferinţa cu investitorii, Bloommberg, Yahoo Finance, Reuters, Euromoney, Statista, Deloitte, Forbes, Barron’s, CNBC, MarketWatch, WSJ, Alpha Spread, Seeking Alpha.

——————

Investiţia în instrumente financiare presupune riscuri specifice; performanţele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Costurile de achiziţie şi fluctuaţiile valutei pot influenţa randamentul investiţiei. Cotaţiile afişate sunt cele de la sfârşitul zilei precedente de tranzacţionare.Lista potentialelor conflicte de interese, research-uri din ultimele 12 luni. Nu există instrument financiar fără risc.

Articol preluat de pe: Economie: Bursa Piata Capital

EkoNews