Din informațiile preliminare, cel puțin 45 dintre locuințele afectate de explozia care a avut loc vineri într-un bloc din Sectorul 5 din București aveau o asigurare facultativă împotriva exploziei, a anunțat vineri UNSAR (Uniunea națională a societăților de asigurare).
Reprezentanți ai mai multor companii de asigurări s-au deplasat vineri la fața locului ca să asigure sprijin dedicat celor afectați și să faciliteze cât mai rapid procesul de evaluare și despăgubire a daunelor.
„Desigur, în astfel de momente, prioritatea este siguranța oamenilor și, apoi, sprijinul concret pentru reconstrucție. Astfel, reprezentanți ai mai multor companii de asigurări se află deja pe teren, în zona afectată, colaborând cu autoritățile pentru gestionarea situației. Din informațiile preliminare, cel puțin 45 dintre locuințele afectate sunt protejate de o poliță facultativă de asigurare – la nivelul membrilor UNSAR”, se arată în comunicatul uniunii.
Doar 30% din locuințele din București-Ilfov sunt asigurate împotriva exploziei
Explozia este un risc de bază acoperit de polițele de asigurare facultativă a locuinței. Doar 30% dintre locuințele din Regiunea București–Ilfov sunt protejate printr-o poliță facultativă (aici se și plătesc cele mai multe despăgubiri, de altfel), arată datele UNSAR.
Pe locul secund se află Regiunea Vest, cu 20%, pe locul 3 – Regiunea Centru, cu 18%.
Procentul celor care au locuința asigurată facultativ este și mai mic la nivel național: concret, doar 17% (1,7 milioane) dintre locuințele din România sunt asigurate complet (PAD + facultativă) – ceea ce înseamnă că 8 din 10 sunt în continuare vulnerabile.
Cea mai mare despăgubire pentru o locuință afectată de explozie
Cea mai mare daună plătită în baza unei asigurări facultative de locuință de către o companie membră UNSAR, ca urmare a producerii riscului de explozie, a fost de 555.000 lei în 2023, respectiv 255.000 lei în 2024.
În 2024, asigurătorii au plătit despăgubiri de 183 milioane lei în baza asigurărilor pentru locuințe – conform datelor oficiale publicate de către ASF, în creștere cu 9% față de 2023.
În România, asigurările facultative se pot încheia pentru acele locuințe care sunt deja protejate printr-o poliță obligatorie PAD.
Polițele facultative oferă un nivel de protecție extins, la valoarea reală a clădirii și/sau a bunurilor deținute, putând acoperi pagubele produse de dezastre naturale, dar și alte tipuri de riscuri, precum: incendii, explozii, furtuni, căderi de corpuri, inundații produse de avarii ale instalațiilor de apă-canal, climatizare, termoficare, defecțiuni ale centralei termice, daune ale bunurilor electronice/electrocasnice etc.
De asemenea, o asigurare facultativă poate fi personalizată prin adăugarea de clauze dedicate, în funcție de specificul fiecărei locuințe și de nevoile individuale ale clienților.
De exemplu, se pot acoperi inclusiv prejudiciile produse vecinilor, avariile panourilor fotovoltaice sau chiar se pot oferi soluții în cazul unor urgențe – prin intervenția unor specialiști atunci când situația o impune (avarii ale instalațiilor de apă/gaze/încălzire, pene de curent, avarii ale acoperișului, sistemelor/elementelor de acces în locuință etc.).
Explozie într-un bloc din Rahova
Două etaje dintr-un bloc cu 8 niveluri din sectorul 5 al Capitalei s-au prăbușit, după o explozie puternică care s-a produs vineri dimineață. Raed Arafat a precizat că blocul riscă să se prăbușească motiv pentru care s-a dispus evacuarea completă a tuturor locatarilor. În bloc rămân doar pompierii care caută posibile victime prinse sub dărâmături.
Trei persoane au decedat în urma exploziei, potrivit unui bilanț preliminar prezentat de autorități. Cel puțin 13 persoane au fost rănite și sunt internate în șase spitale din Capitală.
Derularea evenimentelor LIVE pe HotNews
Articol preluat de pe: Hotnews Economie

