Transelectrica: Mai mulți stâlpi de înaltă tensiune au fost avariați de furtuni, în vestul țării

Mai mulți stâlpi de înaltă tensiune gestionați de Transelectrica au fost avariați în urma fenomenelor meteorologice extreme înregistrate în după-amiaza zilei de marți, 8 iulie, în zona de vest a țării. Alimentarea cu electricitate a consumatorilor nu a fost întreruptă.

„Compania Națională de Transport al Energiei Electrice “Transelectrica” SA anunță că, în urma fenomenelor meteorologice extreme înregistrate, în după-amiază zilei de ieri, 8 iulie 2025, în zona de vest a țării, manifestate prin furtuni violente și rafale de vânt cu viteze cuprinse între 90 și 120 km/h (cod roșu), o porțiune a Liniei Electrice Aeriene dublu circuit (LEA) 220 kV Reșița–Timișoara a fost semnificativ afectată, mai mulți stâlpi fiind avariați, pe rază județului Timiș.

Totodată, condițiile meteo severe de vijelii și vânt puternic (cod roșu) manifestate recent în zona de vest și nord-vest a țării au afectat și Linia Electrică Aeriană 400 kV Roșiori – Gadalin, unde a fost avariat un stâlp de pe traseul LEA”, precizează Transelectrica.

Incidentul care a afectat LEA 220 kV Reșița – Timișoara nu a generat întreruperi în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor, însă afectează temporar disponibilitatea completă a rețelei electrice de transport (RET) în zona de vest a țării.

Sistemul Energetic Național funcționează în condiții de siguranță, spune Transelectrica

Echipele de intervenție au fost mobilizate imediat după producerea evenimentului și se află în teren pentru evaluarea pagubelor și stabilirea măsurilor tehnice necesare remedierii, în această faza fiind implicate toate entitățile tehnice cu responsabilități din cadrul Transelectrica și filiala SMART SA.

Sistemul Electroenergetic Național (SEN) funcționează în prezent în condiții de siguranță, fiind monitorizat în permanență de către Dispecerul Energetic Național.

În gestionarea situației este stabilită o cooperare permanentă cu autoritățile competente și cu operatorul local de distribuție.

Sursa foto: Dreamstime

Articol preluat de pe: Hotnews Economie

EkoNews