CFR Infrastructură informează că joi s-a dat în exploatare firul II de circulație de pe noua variantă de traseu Bârzava – Vărădia, dar și tunelul Bata, la care lucrările au durat în total aproape opt ani. Trenurile vor circula într-o primă fază cu 120 km/h, dar se va ajunge la 160 km/h. Acest nou traseu se află între Arad și Deva, pe magistrala 200.
Lucrările de modernizare au inclus și câteva construcții feroviare complexe, printre care două poduri peste râul Mureș, cu lungimi de 500 m, respectiv 550 m, pasajele rutiere superioare de la Vărădia și Bârzava și tunelul Bata.
Aceste noi lucrări vor permite practic atingerea vitezei maxime de circulaţie de 160 km/h, pentru trenurile de călători, pe o lungime cât mai mare a traseului Bârzava – Ilteu (36 km).
Pe noul traseu feroviar Bârzava – Bata – Vărădia, în lungime de 15,96 km (cale dublă), au fost realizate 25 de lucrări de artă și 7 construcții civile, fiind de asemenea montate inclusiv instalațiile de Centralizare Electronică (CE).
Tunelul Bata are 603 m lungime și a fost construit lângă malul stâng al râului Mureș, prin săpătură mecanizată. Cele mai rapide trenuri vor atinge 160 km/h.
A fost deschis și un nou punct de oprire (PO Lalasinț), iar stația Vărădia are o clădire nouă și pasarelă pietonală peste cele patru linii.
Pe firul I, unde sunt în execuție lucrările finale, traficul feroviar urmează a fi redeschis peste aproximativ două luni, perioadă necesară lucrărilor de reconfigurare a căii ferate din capătul Y al stației Vărădia.
Articol preluat de pe: Hotnews Economie