Jurnaliștii austrieci: România, exemplu periculos pentru UE. Germania vrea să legalizeze “metoda Georgescu”

Această posibilă schimbare legislativă, spun autorii, ar fi similară cu metoda folosită în România pentru excluderea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. 

În baza Codului Penal german, orice persoană condamnată la peste un an de închisoare și acuzată de „incitare” ar putea pierde dreptul de a candida timp de cinci ani. Noua coaliție ar vrea să extindă această prevedere pentru a include și „terorismul, antisemitismul și discursul de ură”. 

Criticii spun că astfel de măsuri ar putea fi folosite pentru a elimina opozanții politici incomozi, așa cum s-a întâmplat deja în cazul unor membri ai partidului suveranist german AfD.

“Contul meu de TikTok a fost închis. Sunt deputat ales democratic în Bundestagul german, iar când i-am întrebat pe cei de la TikTok ce s-a întâmplat, operatorul chinez ne-a informat că s-a întâmplat din cauza presiunilor venite de la guvernul federal german”, spune Petr Bystron, membru AfD. 

Presa austriacă nu este însă singurul critic extern al abuzurilor comise în România. Într-un discurs susținut la Conferința de Securitate de la München, vicepreședintele american JD Vance a denunțat anularea candidaturii lui Călin Georgescu.

“Am rămas șocat când am văzut că că un fost comisar european a apărut recent la televizor și părea încântat că guvernul român tocmai a anulat alegerile. A avertizat că, dacă lucrurile nu merg cum trebuie, același lucru s-ar putea întâmpla și în Germania”, a spus J.D. Vance.

Articol preluat de pe: Realitatea Extern

EkoNews