UPDATE 9:00 Conservatorii austrieci pun condiţii extremei drepte pentru a guverna împreună: vor garanţii că nu se vor alinia Moscovei
Liderul interimar al partidului conservator austriac (ÖVP), Christian Stocker, şi-a prezentat miercuri condiţiile de participare la un guvern de coaliţie condus de extrema dreaptă (FPÖ), cerând în special asigurări că un astfel de executiv nu va fi aliniat Moscovei, relatează Reuters.
Partidul Libertăţii (FPOe), eurosceptic şi favorabil Rusiei, a câştigat alegerile parlamentare din septembrie cu 29% din voturi şi are acum şansa de a conduce un guvern pentru prima dată de la înfiinţarea sa în anii 1950 sub conducerea unui lider care fusese ofiţer superior SS şi deputat nazist.
UPDATE 8:15 – Războiul Rusiei din țara vecină, care se apropie de borna celor 3 ani, se află într-o continuă dinamică, iar Hamish de Bretton-Gordon, fost colonel britanic și comandant în cadrul NATO anunță că Ucraina îl umilește pe Putin în cel mai rău moment posibil. Cu doar câteva săptămâni înainte de învestirea lui Trump la Casa Albă, Kievul face progrese importante în regiunea Kursk din Rusia.
Noul an îi aduce președintelui Zelenski mai multă speranță decât lui Vladimir Putin, susține colonelul britanic. Acesta din urmă poate să fi fost un spion strălucit, dar este expus ca un comandant militar îngrozitor. El a uitat, sau, mai probabil, nu este conștient de principiile războiului, mai ales cel care spune că întărește succesul, nu eșecul, potrivit The Telegraph.
UPDATE
“Mâine (joi, n.r.) voi participa la o reuniune în format Ramstein și am în vedere, de asemenea, întrevederi cu parteneri la nivelul miniștrilor Apărării și al comandanților militari”, a declarat Zelenski, în discursul său zilnic difuzat pe rețelele de socializare.
Reuniunea va avea loc la baza aeriană americană din Ramstein în cadrul așa-numitului Grup de contact pentru apărarea Ucrainei, care reunește aproximativ 50 de țări, și va fi ultima înainte ca noua administrație a lui Donald Trump să preia conducerea SUA.
Articol preluat de pe: Realitatea Extern