Vladimir Putin anunță un armistițiu de Paște: ”Ordon ca toate acțiunile militare să fie oprite!”

Vladimir Putin a transmis pe Telegram că armistițiul temporar va intra în vigoare sâmbătă, la ora locală 18:00, iar până luni Rusia va înceta toate operațiunile militare. 

„Din considerații umanitare, de astăzi, de la ora 18:00 și până la miezul nopții de duminică spre luni, partea rusă declară un armistițiu de Paște. Ordon ca toate acțiunile militare să fie oprite pentru această perioadă”, a transmis Vladimir Putin.

Liderul de la Kremlin a subliniat că partea ucraineană ar trebui să accepte oferta Rusiei. 

„În același timp, trupele noastre trebuie să fie pregătite să respingă posibile încălcări ale armistițiului și provocări din partea inamicului”, a adăugat Putin.

Momentant, autoritățile de la Kiev nu au emis niciun răspuns la propunerea Moscovei în ceea ce privește armistițiul de Paște. 

Articol preluat de pe: Realitatea Extern

EkoNews