Elena Udrea a fost subiectul unor discuții aprinse pe internet după ce a postat un mesaj controversat pe rețelele de socializare. Fostul ministru s-a fotografiat alături de fiica sa, Eva, într-un loc special unde au avut ocazia să vadă mai multe specii exotice, inclusiv șerpi, iar una dintre imagini a atras atenția publicului online.
Imaginea care a aprins spiritele
După ce a fost eliberată din închisoare, Elena Udrea își petrece aproape tot timpul cu fiica sa, încercând să recupereze anii pierduți. Recent, cele două au vizitat un spațiu dedicat animalelor exotice, experiență care s-a transformat rapid într-un subiect intens discutat online.
Fostul ministru a postat o fotografie în care apare ținând un șarpe în palme, imagine însoțită de un mesaj care a împărțit opinia publică în două tabere: „La câți șerpi am ținut la sân, cu acesta a fost o joacă”, a scris Elena Udrea pe Facebook.
Postarea nu a trecut neobservată. În timp ce unii au apreciat faptul că Elena Udrea încearcă să recupereze timpul pierdut și să fie prezentă în viața fiicei sale, mai ales după perioada dificilă prin care a trecut Eva fără mama ei, alții au criticat dur mesajul.
O parte dintre internauți au considerat afirmația fostului ministru drept una nepotrivită, acuzând-o că încearcă să atragă atenția sau să joace rolul victimei. Comentariile critice nu au întârziat să apară, mulți considerând că asocierea cu trecutul său politic este una intenționată.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Sursa Articol: Libertatea Monden
Poza preluata de pe: Libertatea Monden

