FOTO În fața valurilor de turiști, destinațiile populare recurg la măsuri neobișnuite pentru a-i ține sub control. Cele mai ciudate decizii

Eforturile anumitor orașe europene de a limita numărul de vizitatori au ajuns în atenția publicului datorită ideilor neconvenționale venite atât din partea autorităților, cât și a localnicilor, relatează Euronews.

Vara anului 2024 a fost un punct de cotitură pentru multe destinații din Europa, întrucât creșterea explozivă a numărului de turiști a transformat turismul dintr-un beneficiu într-o povară în multe locuri.

Cum turismul de masă nu dă semne că ar încetini în 2025, multe destinații populare au introdus măsuri pentru a reduce efectele sale negative.

Unele acțiuni au părut logice: limitarea accesului navelor de croazieră, majorarea taxelor pentru turiști și plafonarea numărului de vizitatori.

Însă alte încercări de a reduce numărul de turiști au atras atenția prin soluții neobișnuite.

Locuitorii din Notting Hill își vopsesc casele emblematice în negru

Notting Hill, un cartier din vestul Londrei, a devenit faimos în rândul turiștilor în anii ’90 datorită filmului romantic omonim cu Julia Roberts și Hugh Grant.

Mai recent, casele sale fotogenice în culori pastelate au transformat zona într-un loc preferat pentru rețelele sociale.

FOTO: Niels Kliim / Alamy / Profimedia

Însă mulțimile de turiști dornici să facă poze au început să-i frustreze pe locuitori, care se plâng de gunoaie, zgomot și lipsa intimității.

Localnicii relatează incidente în care influenceri se urcă pe treptele caselor pentru poze, organizează picnicuri în fața ușii sau chiar cer proprietarilor să intre în casă pentru a nu le „strica” cadrul.

Acum, unii rezidenți au recurs la vopsirea locuințelor în nuanțe mai puțin atrăgătoare, precum negru sau gri, pentru a descuraja fotografierea.

Proprietarii au mai instalat și semne cu „zonă de liniște” și au pus lanțuri sau frânghii în fața scărilor ce duc la intrare.

profimedia 1007247944 6
FOTO: Tony Kershaw / SWNS / Profimedia

Poliția verifică încălțămintea drumeților în Cinque Terre, Italia

Zona Cinque Terre din nord-vestul Italiei este celebră pentru satele sale colorate, așezate spectaculos pe stânci și legate între ele prin trasee amețitoare de drumeții.

Aceste trasee atrag mii de turiști primăvara și vara, într-o asemenea măsură încât autoritățile parcului național Cinque Terre au fost nevoite să introducă măsuri de siguranță.

Pe lângă instituirea unor sensuri unice de mers, autoritățile au interzis încă din 2019 purtarea de încălțăminte cu talpă netedă sau deschisă precum șlapii.

Încălțămintea nepotrivită le poate aduce celor care vor să urce pe trasee o amendă între 50 și 2.500 de euro.

Conform celor mai recente instrucțiuni online pentru vizitatori, oficialii spun acum că poliția va verifica dacă drumeții poartă echipamentul corespunzător.

profimedia 0918543244
FOTO: AA / Abaca Press / Profimedia

Barcelona creează o zonă specială pentru selfie-uri la Sagrada Familia

Până de curând, Plaça Gaudí, piațeta din fața bisericii Sagrada Familia, fusese folosită de turiști într-un trend de pe TikTok care a provocat un deranj tot mai mare printre localnici.

Trendul presupunea ca vizitatorii să-și sprijine telefoanele pe scările rulante din metrou pentru a se filma cu monumentul emblematic în fundal. Practica ducea la blocarea ieșirilor din stații și a fost în cele din urmă interzisă.

Consiliul local din Barcelona a decis acum să construiască o zonă specială lângă Sagrada Familia unde vizitatorii să se poată opri, și face selfie-uri, înainte de a intra în biserică.

Această „anticameră” de 6.200 de metri pătrați va fi situată între fațada Nașterii Domnului a bazilicii și Plaça Gaudí, pe Carrer de la Marina.

profimedia 0727180757
La un „selfie” în fața bisericii Sagrada Familia din Barcelona, FOTO: WireStock / Alamy / Profimedia Images

Benidorm înăsprește regulile privind închirierea scuterelor de mobilitate

În stațiunea spaniolă Benidorm, autoritățile au anunțat amenzi mari pentru utilizarea necorespunzătoare a scuterelor de mobilitate.

Poliția afirmă că turiștii au început să închirieze aceste vehicule în scop de amuzament, fără asigurare corespunzătoare, și le conduc cu viteză periculoasă.

Consiliul local a subliniat acum că folosirea scuterelor de mobilitate este strict rezervată celor care au o reală nevoie medicală.

Vizitatorii care încalcă această regulă riscă amenzi de până la 500 de euro.

profimedia 0710921324
FOTO: Isabel Infantes / Alamy / Profimedia Images

Articol preluat de pe: Hotnews Life

EkoNews