Lifestyle

INTERVIU „La noi e jenant, în America nu e”. Ce crede cel mai bine vândut autor român că le lipsește multor scriitori de la noi pentru a avea succes mai mare la public

June 8, 2025

Igor Bergler (54 de ani) este cel mai vândut scriitor român din ultimii 30 de ani, cărțile sale fiind traduse în 38 de țări, de la cele din estul Europei, până la Columbia sau Mexic. Într-un interviu pentru publicul HotNews, Bergler a explicat că scriitorii români s-ar putea vinde mai bine dacă aceștia s-ar ocupa mai mult de promovarea propriilor creații. „În America, când te duci într-o librărie, cineva citește din cartea lui. Sunt 10-15 scăunele, câteodată e plin, câteodată sunt doi oameni. La noi e jenant, acolo nu e”, exemplifică autorul.

Igor Bergler a lansat prima carte, „Biblia pierdută”, în 2015. A publicat nouă volume printre care „Testamentul lui Abraham”, „Minciuna lui Michelangelo. Catedrala în flăcări” și altele. Bergler spune că a vândut numai în România peste un milion de exemplare și aproape încă un milion în străinătate.
Conform unui studiu Eurostat, țara noastră este pe ultimul loc la consumul de carte din Uniunea Europeană.
Igor Bergler este scriitor, regizor, doctor în naratologie și în științe economice. A ținut cursuri de naratologie și marketing la mai multe universități. A publicat nouă volume și a realizat mai multe emisiuni culturale.

– Domnule Igor Bergler, ce înseamnă în cifre că sunteți „cel mai vândut scriitor român”? Câte cărți ați vândut de la debut și, dacă puteți să ne spuneți, ce înseamnă acest lucru în bani?
– Igor Bergler: Nu vă pot spune cât am câștigat, dar puteți face un calcul. Am trecut de un milion de exemplare vândute în România, ne îndreptăm spre un milion și jumătate. Cu toate cărțile la un loc, bineînțeles. Probabil, cu cele de afară, suntem în preajma a două milioane de exemplare. Cam pe acolo. Nu am cifre exacte, vorba lui Caragiale, „Unul-două să le fi dat vântul jos”, dar cam așa stau lucrurile.

Eu nu scriu literatură de premii, aceea e o literatură specială. Am luat premiile publicului, premiul de popularitate, ce mă interesează pe mine. Până la pandemie, la fiecare ediție a Târgului de carte „Gaudeamus”, unde am scos o carte nouă, am luat premiul pentru cea mai râvnită carte a târgului. Premiul se acorda pe baza unor chestionare făcute printre vizitatorii târgului.

„Modelul meu este Umberto Eco”

– Ați debutat în 2015 cu romanul „Biblia pierdută”. Ce subiect are această carte și de ce l-ați ales?
– Este o poveste care se petrece în jurul lui Dracula. Oamenii cred că este o carte despre vampiri, dar este vorba despre cele două fețe pe care le are un personaj istoric, Vlad Țepeș. Thrillerul este doar un pretext ca să facem incursiuni largi în istorie, ca să facem observații despre istoria României de multe ori ironice. E și un fel de ilustrare a teoriei naratologice, eu fiind doctor în naratologie, și m-am jucat cu cititorii. E o carte postmodernă, plină de referințe culturale, de ironie, de autoironie, de metatext. Se poate citi la diverse niveluri. Fiecare găsește în ea ce vrea și de-asta a avut succesul pe care l-a avut și încă îl are. După zece ani, „Biblia pierdută” continuă să se vândă.

– Ce scriitori străini și opere v-au inspirat? Dan Brown cu „Codul lui Da Vinci” a fost printre aceste surse de inspirație?
– Nu, Dan Brown nu a fost printre sursele de inspirație. Lumea m-a tot asociat cu el, dar nu am nicio legătură. Cărțile mele sunt mai bine documentate istoric. Bart Ehrman, unul dintre cei mai importanți cercetători în istoria creștinismului, a scris o carte, care a apărut și în limba română, „Adevăr și ficțiune în Codul lui Da Vinci”, care e mai groasă decât „Codul lui Da Vinci”, adică erata e mai groasă decât cartea.

Dan Brown știe să construiască thrillere, are această știință, dar nu e interesat de realitatea istorică. Eu nu sunt așa, eu am cititori care mă verifică cu pixul, să nu fi făcut vreo greșeală.

Nu știu dacă m-a influențat vreun scriitor…am un model, modelul meu este Umberto Eco, dar n-o să pot ajunge niciodată la nivelul acela. Totuși, în cărțile mele e mai importantă decât era la el partea de thriller, pentru că acesta este publicul. El este și intelectualul meu favorit.

„Am făcut marketing cum nu s-a făcut niciodată în România”

– De ce credeți că romanele dumneavoastră sunt citite? Care este secretul succesului?
– Cum spuneam, fiecare primește ce vrea din cărțile mele. Provoacă oamenii la nivel intelectual, dar fără să-i pună să facă eforturi foarte mari. E multă istorie comprimată. Lumea află lucruri în pastile care sunt luate din foarte multe cărți. Au un tip de erudiție explicată pe înțelesul tuturor. E un fel de popularizare a culturii, făcută inteligibil și plăcut pentru cititorul obișnuit care n-are timp să citească mii de tratate cum fac eu. Lumea e satisfăcută de ce fac pentru că le vorbesc și pe limba lor. Cărțile sunt destul de accesibile.

Acesta este secretul. Și sigur, marketing cum nu s-a făcut niciodată în România.

Este o regulă de marketing: dacă ești primul pe piață în ceva, e foarte greu să te mai prindă cineva din urmă. Efortul ca să ajungi din spate un brand care este pe piață de multă vreme este de zece ori mai mare decât dacă ai fi ieșit tu cu el. Cei mai mari teoreticieni ai marketingului modern spun „Fă orice, numai fi tu primul care o face”. Sigur, trebuie să fie ceva de care are nevoie cineva.

40.000 euro investiți în promovarea primei cărți

– Cât ați investit în marketing când v-ați publicat prima carte?
– 40.000 de euro. Nu din banii mei, au fost investitori care au avut încredere și care i-au scos ulterior.

– De unde vă inspirați în alegerea subiectelor despre care scrieți?
– Din viață, din literatură, din istoria culturii, de peste tot.

– Faceți parte din Uniunea Scriitorilor sau din alte asociații profesionale?
– Nu fac parte din nicio asociație profesională și nici nu mă interesează. Ar însemna să-mi pierd vremea cu alegeri interne și altele. Asociațiile astea sunt coterii care au ca scop bonusul de pensie, atât.

În România se vând mai puține cărți decât în unele țări africane

„Un detectiv și niște tablouri într-o expoziție și alte povestiri” și „Biblia pierdută. Roman grafic, volumul III”. Foto: Facebook/Editura Litera

– Ați putea trăi doar din scrierea cărților? În general, câte cărți ar trebui să vândă un scriitor ca să trăiască doar din acest lucru?
– Depinde cum vrea să trăiască. Dacă vrea să meargă cu trotineta și să stea în gazdă e o chestie, dacă vrea să-și ia castel în sudul Franței e altă chestie. Depinde de om. Eu trăiesc aproape exclusiv din cărți, dar și din colaterale: marketing, conferințe, cursuri universitare. Cred că sunt unul dintre puținele exemple din România. La noi e greu, pentru că România e țara în care se vând cele mai puține cărți din Europa. Se vând chiar și mai puține cărți decât în unele țări africane. Față de America de Sud, spre exemplu, suntem la kilometri distanță.

– Cum este piața de carte din România comparativ cu țările din jurul nostru, Europa de Est, de exemplu? Din experiența dumneavoastră.
– Nu e vorba de experiență, e vorba de cifre. E cea mai slabă piață de carte raportat la numărul de locuitori. Serbia, care are jumătate din populația noastră, vinde de două ori mai multe cărți. E adevărat că acolo cărțile sunt la o treime din preț față de cărțile de la noi. Oricum, suntem cei mai slabi. Dacă doar 5% dintre români au declarat că au cumpărat o carte pe an, e clar cum stăm. Politicile culturale ale statului român nu ne-au ajutat deloc la asta, acum vor să ridice și TVA-ul la cărți, ca să nu mai cumpere nici atâția.

Piața noastră de carte arată cam așa: sunt trei-patru edituri mari și puternice și o pleiadă de edituri mici, care toate publică câte ceva interesant. E o piață destul de săracă, trebuie să recunosc.

Pe de altă parte, când te duci la târguri îți dai seama că se publică enorm și te gândești cine cumpără cărțile alea, iar pentru unele e păcat. Nu există obiceiul de a promova în România, pentru că patronii de la editurile mici abia se târăsc de pe azi pe mâine, abia primesc banii de la marile lanțuri de vânzare.

Iar scriitorii sunt nemulțumiți că nimeni nu investește în ei, că nu iau drepturi și așa mai departe. Aproape că nu există agenți literari în România, pentru că agentul trăiește din procente, iar dacă autorul ia foarte puțin, ce să mai ia și agentul?

Sunt câteva edituri mari și câțiva scriitori care trăiesc binișor, dar cam toți au și un alt job, fie sunt pe la universități sau mai lucrează într-o parte sau alta, pe la reviste, pe la ziare. Din păcate, e tragic. Dar piața de carte crește, plăpând, dar crește.

„Vreau să vând cartea la Hollywood”

bergler lansare — Igor Bergler la lansarea romanului „Cubul lui Metatron”. Foto: Facebook/Bookzone

– Recent, dumneavoastră ați lansat ultimul volum, al treilea, dintr-un proiect început acum un an. Este vorba despre adaptarea grafică a romanului „Biblia pierdută”. De ce ați ales să faceți o bandă desenată după un roman?
– Pentru că îmi plac benzile desenate și pentru că vreau să vând cartea la Hollywood, și m-am gândit că dacă le fac storyboard-ul înainte o să le fie mai ușor să înțeleagă.

Pe de altă parte, în România lipsesc benzile desenate cu desăvârșire, și e păcat, pentru că într-o vreme, în anii `60, `70, începuseră să aibă succes. Corto Maltese, Pif, Rahan, își amintesc cei de vârsta mea.

Am avut și noi niște tentative, prin revistele pioneri și șoimi ai patriei. Am avut și niște serii, niște volume de benzi desenate românești, printre care și maimuța Cocofifi, care mie mi-a plăcut în copilărie. Totuși, în mod evident, nu există o cultură a benzii desenate în România, spre deosebire de majoritatea țărilor civilizate.

În America, de exemplu, se vând mai bine decât cărțile. Toate filmele americane de succes sunt făcute după benzi desenate de acum 50-60 de ani. Inclusiv Marvel.

– Are școala un rol în stimularea lecturii?
– Ar trebui să aibă, la noi n-are. În țările civilizate, două lucruri sunt importante, familia și școala. La noi și familia e o catastrofă, și școala. Totuși, ca să fac o glumă, la noi sunt de vină fabricile de mobilă. Nu mai fac biblioteci. Mergi la orice magazin de mobilă și vezi dacă găsești vreo bibliotecă de vânzare. Înainte nu exista sufrageria fără bibliotecă. Avea și partea cu porțelanuri și bibelouri, dar și partea cu cărți, pe care erai obligat s-o umpli, pentru că dădea prost. Acum e o rușine să ai cărți în casă.

– Este adevărat că lumea citește mai puțin decât în comunism?
– Nu. Asta e o prostie. În primul rând că nimeni nu a măsurat cât citea lumea atunci. Intuitiv îți dai seama că în comunism se vindeau mai multe cărți și pentru că erau mai ieftine, și pentru că lumea nu prea avea ce să facă cu banii. Dar în general le aranjau în bibliotecă. Dacă un copil crește într-o casă cu bibliotecă, măcar de curiozitate pune mâna și citește. La noi, deși au crescut în case cu biblioteci, nimeni nu citește nimic. Cărțile alea aveau paginile lipite. Analfabeții funcțional pe care îi avem acum nu au apărut după 1990, erau și înainte.

Ca și acum, în comunism erau câteva școli serioase, restul erau tot o apă și un pământ.

– Ați lansat trei cărți la Salonul Internațional de Carte „Bookfest”. Ce sfaturi le-ați da unor scriitori aflați la debut?
– Am un singur îndemn: să scrie. Și după aceea vor vedea ei. Și să-și caute o editură bună, să se lupte, să nu se descurajeze și să nu creadă că li se cuvine orice, că nu e așa.

Scriitorii români ar vinde mai mult dacă n-ar avea aere că ei sunt scriitori și că promovarea e obligația altora. Până și Stephen King umbla cu sacoșa de cărți și cu poza lui dintr-o librărie în alta și făcea lecturi. În America, în fiecare moment când te duci într-o librărie, cineva citește din cartea lui. Sunt 10-15 scăunele, câteodată e plin, câteodată sunt doi oameni, cum se mai întâmplă și la târgurile noastre de carte. La noi e jenant, acolo nu e. Sunt unii pe care i-a auzit din întâmplare un editor sau un agent literar și a zis „This is interesting!” Trebuie să te lupți pentru tine, nu crezi că ți se cuvine ceva, oricât de bun ai fi.

Dacă nu te recunoaște nimeni, degeaba ești cel mai tare din lume. Asta e chestia la marketing, cum să cumpăr eu produsul ăsta dacă nu știu că există? Bate-te, promovează-te, fii mai modest. Nu aștepta să te descopere nimeni, că nu mai stă nimeni să caute diamante în noroi.