Kevin Costner acuză o dublură din ultimul său film că încearcă să îi distrugă reputația cu o „minciună sfruntată”

Kevin Costner a respins fără echivoc acuzațiile formulate într-un proces intentat de o cascadoare din filmul său „Horizon: An American Saga – Chapter 2, care susține că a fost obligată să joace o scenă „violentă” de viol nescrisă, fără notificarea necesară și fără consimțământ, relatează The Guardian și Deadline.

Într-o declarație juridică depusă luni la tribunalul superior din Los Angeles, Costner a numit procesul pentru încălcarea contractului, intentat în mai de cascadoarea Devyn LaBella, o „minciună sfruntată”. El acuză că procesul este menit, „prin folosirea unor afirmații false și a unui limbaj senzaționalist”, să îi distrugă reputația.

Avocații actorului premiat cu Oscar au cerut judecătorului să respingă sau să modifice limbajul folosit în plângerea împotriva sa prin legile anti-Slapp, măsuri concepute pentru a proteja împotriva proceselor de intimidare.

LaBella, dublura actriței principale Ella Hunt, susține că pe 2 mai 2023 Costner a improvizat o scenă în care personajul ei Juliette este violată, la o zi după ce Hunt și LaBella filmaseră o scenă scrisă în care un alt personaj o violează pe Juliette.

Hunt a refuzat să joace scena, iar LaBella ar fi fost chemată pe platou fără să știe că Hunt refuzase și plecase.

Ce acuzații îi sunt aduse lui Kevin Costner în procesul de la Los Angeles

Potrivit plângerii sale, LaBella nu a fost avertizată că un actor nou, de sex masculin, urma să se urce peste ea, să o imobilizeze și să-i ridice violent fusta. Ea susține că Costner i-a spus să „se întindă” înainte de a-i cere actorului „să interpreteze în mod repetat un viol simulat violent” asupra ei, în timp ce Costner „încerca diferite variante ale acțiunii de viol”.

LaBella argumentează că scena a încălcat prevederile contractuale negociate de sindicatul actorilor Sag-Aftra, care prevăd ca interpreții să primească o notificare de 48 de ore și să își dea consimțământul pentru orice scenă care implică nuditate sau sex simulat.

Cascadoarea mai afirmă că pe platou nu a fost prezent un coordonator de intimitate, așa cum prevedea contractul lui Hunt, care se aplica și ei în calitate de dublură.

Ea solicită despăgubiri nespecificate pentru întreruperea carierei și „trauma permanentă de care va fi nevoită să se ocupe ani la rând”.

Devyn LaBella, cascadoarea care l-a dat în judecată pe Kevin Costner, fotografiată în iunie 2025, FOTO: APEX / The Mega Agency / Profimedia Images

Costner este finanțatorul filmului pentru care a fost dat în judecată

De asemenea, LaBella vrea ca instanța să dispună ca un coordonator de intimitate să fie prezent pe platou la toate filmele viitoare ale lui Costner și ca pârâții să urmeze cursuri de prevenire a hărțuirii sexuale sau a violenței sexuale, organizate de „o instituție reputată”.

Costner a părăsit un rol extrem de bine plătit în serialul de succes Yellowstone pentru a filma Horizon, un proiect de suflet gândit ca un film epic în patru părți.

El a investit 38 de milioane de dolari din propriii bani în bugetul estimat la 100 de milioane pentru primele două filme, westernuri de epocă plasate la sfârșitul anilor 1800, regizate și co-scrise de Costner împreună cu Jon Baird.

Chapter 1 a fost lansat în iunie 2024, dar a eșuat la box office, obținând încasări de doar 38,7 milioane de dolari la nivel global. Chapter 2 a avut premiera la Festivalul de Film de la Veneția în septembrie 2024, însă data lansării generale în cinematografe nu a fost încă anunțată.

[embedded content]

Articol preluat de pe: Hotnews Life

EkoNews