Supranumită „Regina Ketaminei” de procurorii americani, Jasveen Sangha este una dintre cele cinci persoane despre care oficialii americani au spus că i-au furnizat droguri actorului Matthew Perry, cunoscut pentru rolul din „Friends”, exploatându-i dependența pentru profit și ducând la moartea lui prin supradoză.
Jasveen Sangha, care este acuzată că i-a vândut starului american doza de drog care l-a ucis, a acceptat să pledeze vinovată, relatează Sky News.
Sangha este a cincea și ultima persoană acuzată care a încheiat o înțelegere cu procurorii, evitând astfel un proces care urma să aibă loc în septembrie.
Femeia în vârstă de 42 de ani a acceptat să pledeze vinovată pentru cinci acuzații penale federale, inclusiv furnizarea de ketamină care a dus la moartea lui Perry, au declarat procurorii federali într-un comunicat.
Procurorii au descris-o pe Sangha, cetățeană cu dublă cetățenie americană și britanică, ca fiind o traficantă de droguri prolifică, cunoscută de clienții ei sub numele de „Regina Ketaminei”, termen folosit adesea în documentele judiciare și inclus chiar în denumirea oficială a cazului.
„Regina ketaminei” a acceptat să pledeze vinovată pentru cinci acuzații
Ea a acceptat să pledeze vinovată pentru o acuzație de întreținere a unui local implicat în traficul de droguri, trei acuzații de distribuire de ketamină și o acuzație de distribuire de ketamină care a dus la moartea sau vătămarea gravă a unei persoane.
Sangha va pleda vinovată la o audiere viitoare, când va fi stabilită pedeapsa, au declarat procurorii. Femeia riscă până la 45 de ani de închisoare.
Sangha și un medic pe nume Salvador Plasencia, care a semnat propria înțelegere în iunie, au fost principalele ținte ale anchetei.
Alți trei inculpați – Mark Chavez, care se presupune că a cumpărat drogul de la Sangha, Kenneth Iwamasa și Erik Flemin – au acceptat să pledeze vinovați anul trecut în schimbul cooperării lor, care a inclus mărturii care îi implicau pe Sangha și Plasencia.
Medicamentul, vândut la suprapreț
Procurorii susțin că Chavez a furnizat ketamina lui Plasencia, procurând o parte din drog de la un distribuitor en gros prin intermediul unei rețete false.
Procurorii susțin că Plasencia „i-a cerut lui Perry 2.000 de dolari pentru un flacon care l-a costat pe dr. Chavez aproximativ 12 dolari”.
Perry a murit la locuința sa în octombrie 2023, la vârsta de 54 de ani, după ce a primit ketamină de la medicul său curant pentru tratamentul depresiei, o utilizare din ce în ce mai frecventă a acestui anestezic chirurgical.
Potrivit datelor din dosar, actorul lua ketamină de șase până la opt ori pe zi înainte de a muri.
Procurorii spun că cele cinci persoane din dosar au profitat de vulnerabilitatea sa ca dependent și i-au furnizat actorului drogul care avea să îl ucidă în cele din urmă.
Perry și-a detaliat luptele cu dependența de droguri în cartea sa de memorii din 2022, „Friends, Lovers, and the Big Terrible Thing” („Friends, iubiri și marele lucru teribil”). El a scris că a început să abuzeze de medicamente după ce a fost implicat într-un accident cu jet ski pe platoul filmului „Fools Rush In” în 1997 și i s-a prescris Vicodin.
Articol preluat de pe: Hotnews Life