Serialul post-apocaliptic „The Last of Us” este mai relevant ca niciodată, susțin Pedro Pascal și Gabriel Luna

Când „The Last of Us”, un serial despre o societate post-apocaliptică devastată de mutația unei ciuperci parazite, a ajuns pe micile ecranele în 2023, lumea reală ieșea dintr-o pandemie, scrie AFP.

Bazată pe un celebru joc video, această producție HBO a bătut recorduri, cu o medie de 32 de milioane de telespectatori pe episod pe toate platformele.

Al doilea său sezon, care va debuta pe 14 aprilie pe Max, în România, se va concentra pe conflict și răzbunare, comentează France Presse. În acest sens, serialul este mai actual ca niciodată, susține starului serialului, Pedro Pascal.

Punctul forte al seriei constă în capacitatea sa „de a vedea relațiile umane în situații de criză și suferință și de a desena în mod inteligent alegorii politice, alegorii societale și de a le baza pe lumea în care trăim”, a declarat actorul.

Personajul său, Joel, este un contrabandist forțat să o ia cu el pe adolescenta Ellie (Bella Ramsey) în primul sezon, în timp ce traversează Statele Unite în căutarea fratelui său. Tânăra este, se pare, singura ființă umană imună la ciuperca mortală Cordyceps.

În acest al doilea sezon, Joel și Ellie intră într-un conflict, potrivit unui trailer lansat recent de HBO. De asemenea, ei trebuie să facă față unei noi protagoniste, Abby, un soldat care dă frâu liber violenței sale ucigașe, scrie agenția franceză de știri.

[embedded content]

Ea este interpretată de Kaitlyn Dever („Booksmart”, „Dopesick”), o actriță care a fost inițial abordată pentru a juca rolul lui Ellie atunci când „The Last of Us” trebuia să fie adaptat pentru marele ecran la mijlocul anilor 2010.

„Chiar acum, peste tot în lume, ne confruntăm cu aceste conflicte”

Filmul nu a văzut niciodată lumina zilei, iar actrița a declarat că i s-a părut „suprarealist” să fi fost aleasă să apară în serial. La urma urmei, Abby este unul dintre principalele personaje din franciza de jocuri video.

„Am fost un fan al jocului. A fost un adevărat moment de legătură pentru mine și tatăl meu când l-am jucat împreună”, a explicat ea. „Și faptul că se întoarce zece ani mai târziu, (…) mi s-a părut corect, să o joc pe Abby mi s-a părut corect”.

Pentru Gabriel Luna, care reia rolul fratelui lui Joel, Tommy, cel de-al doilea sezon reprezintă „un moment de catharsis” deoarece apare într-un moment în care conflictele fac ravagii în lume și alianțele internaționale se destramă.

Gabriel Luna (stânga) în serialul „The Last of Us”. Sursă foto: HBO Max / BACKGRID / Backgrid UK / Profimedia

„În primul sezon, am spus povestea unei pandemii, temându-ne că oamenii se vor plictisi” de subiect, își amintește el. „Dar cred că experiența pe care au avut-o toți le-a oferit un punct de plecare pentru ceea ce făceam”.

„Al doilea joc (al francizei) (…) și al doilea sezon sunt despre conflict”, a continuat el. „De unde încep ele? Și cine le începe?”

„Chiar acum, peste tot în lume, ne confruntăm cu aceste conflicte”, a observat Luna. „Oamenii sunt blocați în roata răzbunării. Poate fi frântă? Va fi ea spartă? Și aici ne aflăm”.

Serialul a avut 24 de nominalizări la premiile Emmy din 2023 și a câștigat opt trofee.

Articol preluat de pe: Hotnews Life

EkoNews