Un călător care a vizitat toate țările din lume povestește unde a găsit „comorile ascunse” cu cele mai bune prețuri

Luca Pferdmenges, un influencer german de 23 de ani pasionat de călătorii, a atras recent atenția presei internaționale după ce a devenit cea mai tânără persoană care a vizitat toate țările lumii. Acum, într-o discuție avută cu Business Insider, el a explicat care au fost cele mai accesibile destinații.

Tânărul german vizitase deja 76 de țări până la sfârșitul anului 2020, când a decis să încerce să le viziteze pe toate. Și-a atins obiectivul la începutul acestui an, când și-a încheiat sejurul în insula Palau din Pacific.

Pferdmenges spunea că, inițial, și-a propus obiectivul în speranța de a-și crește numărul de urmăritori pe rețelele de socializare. „Eram doar un artist de circ în vârstă de 19 ani. Din cauza pandemiei de COVID-19, spectacolele live s-au oprit, așa că a trebuit să profit la maximum de banii pe care îi aveam”, a explicat el acum pentru Business Insider.

Întâi, s-a axat pe călătorii în locurile în care banii săi aveau cea mai mare valoare.

Una dintre primele destinații a fost Pakistan, țară în care a petrecut mai multe săptămâni. Deși mâncarea de stradă era incredibil de ieftină, găsirea unei cazări decente e o altă poveste. „În Pakistan, dacă vrei puțin confort, trebuie să plătești pentru un hotel adevărat”, subliniază el.

În schimb, hosteluri decente și accesibile sunt mai ușor de găsit în țările cu infrastructură turistică mai dezvoltată, ceea ce înseamnă că banii îți vor ajunge să faci mai multe lucruri.

Luca Pferdmenges la sosirea în Palau, ultima țară pe care a vizitat-o, FOTO: SWNS / Profimedia

Nepal, una dintre țările cu cel mai bun raport calitate-preț

Drumul până acolo poate fi scump, în funcție de țara de plecare, dar, odată ajuns în regatul de la poalele Munților Himalaya, totul e extrem de ieftin.

Nepalul este obișnuit cu mulți vizitatori, iar infrastructura turistică reflectă acest lucru pentru călătorii fără un buget generos. „Poți dormi într-un hostel bun cu aproximativ 5 dolari pe noapte și poți mânca bine cu doar 2 dolari”, subliniază tânărul german.

Țările cu terminația „-stan”

Multe dintre țările cu terminația „-stan” nu sunt pe radarul majorității oamenilor, în parte din cauză că se află în Asia Centrală și poate fi dificil să ajungi acolo.

„Uzbekistan este una dintre cele mai frumoase țări din lume. Ai multe de văzut, în special orașele antice construite de-a lungul Drumului Mătăsii, precum Bukhara și Khiva, unde arhitectura este unică și bine conservată. E ca și cum ai păși în trecut”, afirmă Pferdmenges.

Potrivit acestuia, Kazahstanul oferă, de asemenea, un raport calitate-preț incredibil, mai ales dacă ești pasionat de sporturi de iarnă. „Poți petrece o vacanță acolo cu o fracțiune din ce ai cheltui într-un loc ca Elveția. Aș spune chiar că munții sunt la fel de frumoși”, afirmă el.

Samarkand, Uzbekistan, Foto: Leonid Andronov, Dreamstime.com
Samarkand, Uzbekistan, Foto: Leonid Andronov, Dreamstime.com

Comori ascunse în America Centrală

„Costa Rica este o țară frumoasă și una dintre preferatele mele, dar a devenit foarte gentrificată”, explică germanul, referindu-se la procesul prin care localnicii sunt înlocuiți în cartiere urbane deteriorate de nou-sosiți mai bogați.

Doar într-o țară mai la nord, Nicaragua, găsești un loc similar, dar mult mai ieftin. La fel este cazul cu El Salvador și Guatemala, care sunt, de asemenea, mai accesibile.

„Am făcut o drumeție de două zile pe un vulcan activ din Guatemala. A costat aproximativ 50 de dolari de persoană și a fost o experiență de neuitat”, spune Luca Pferdmenges.

Părți din Balcani

Există țări mai puțin cunoscute aflate în apropierea unor locuri foarte turistice, unde primești mai mult pentru banii tăi, iar peisajele și arhitectura sunt relativ similare.

Vecina Greciei, Macedonia de Nord, este mai ieftină și foarte frumoasă. Capitala, Skopje, are o mulțime de statui și se simte ca un muzeu în aer liber. În timp ce mulți turiști vizitează lacurile Italiei vara, Macedonia de Nord are Lacul Ohrid, care oferă o experiență similară la o fracțiune din cost.

„Muntenegru este o altă comoară ascunsă. Golful Kotor este unul dintre cele mai frumoase locuri din Europa, iar litoralul este uimitor. Țara oferă același farmec mediteranean la un preț mai mic decât Grecia, Italia sau Spania”, subliniază influencerul în vârstă de 23 de ani.

profimedia 1002861162
Orașul Perast de pe malul Golfului Kotor din Muntenegru, FOTO: Cavan Images / Alamy / Profimedia

Sri Lanka

Pferdmenges spune că în Sri Lanka a avut una dintre cele mai bune experiențe în ceea ce privește cazarea.

Turismul reprezintă o parte importantă din economia țării care a trecut recent prin cea mai gravă criză economică de la câștigarea independenței.

Asta înseamnă că, pentru străini, totul este foarte accesibil. Poți sta într-un hostel cu aproximativ 5 dolari pe noapte sau, dacă ești dispus să cheltuiești cam 35 de dolari, poți rezerva p cameră de hotel uriașă, cu cadă, servicii excelente și o piscină pe acoperiș.

Nu toate țările din Africa sunt destinații ieftine

Germanul relatează, în schimb, că unele țări africane care nu sunt destinații turistice cunoscute l-au surprins deoarece banii nu i-au ajuns cât se aștepta.

În Sudanul de Sud, mesele sunt foarte accesibile, dar un hotel în Juba va costa probabil peste 100 de dolari.

În Liberia, principalul aeroport internațional este departe de capitala Monrovia, iar transportul public practic nu este o opțiune, așa că ajungi să plătești o cursă lungă și scumpă cu taxiul.

Ce spune despre România

Într-un interviu acordat The Daily Mail în septembrie anul trecut, înainte să își termine turul în jurul lumii, Pferdmenges a îndemnat:

„Dați o șansă și unor locuri precum România sau Bulgaria”. „Au plaje uimitoare, oameni minunați, orașe interesante, mâncare grozavă și sunt adesea mai accesibile”, a adăugat acesta.

„Albania, Kosovo și Serbia sunt, de asemenea, comori subestimate. Ah, și vizitați Sarajevo (capitala Bosniei și Herțegovinei) pentru a afla totul despre istoria acesteia. Toate aceste locuri sunt super-accesibile”, a conchis Luca Pferdmenges.

FOTO articol: Vladimir Kindrachov | Dreamstime.com.

Articol preluat de pe: Hotnews Life

EkoNews