Weekend trending în București, 14-15 iunie: KIMARO, Appetito, Cotroceni în sărbătoare, cel mai iubit musical din lume și mii de rățuște pe Dâmbovița

E un weekend cu o vreme bună pentru ieșitul în oraș și pentru a sta cât mai mult pe afară. Nu se mai anunță ploi care se întâmplă o dată la 100 de ani, dar avem concerte pentru toate gusturile, evenimente dedicate la te și miri ce, de la bonsai la burgeri italienești, de la Cotroceniul boem la death metalul intens, de la rățuște la ultimele răcnete în materie de tehnologie. Totul se întâmplă în București. 

Cafeaua de specialitate o poți bea la Oma (Spătarului 32), care înseamnă bunică în săsește (e o poveste aici, dar o poți descoperi la fața locului). Oana Titică a testat-o recent și iată ce spune despre ea în recenzia de pe b365.ro:

„Am venit cu lista pregătită de acasă – un element aparte la Oma Coffee Shop e că, pe lângă selecția regular de cafele, există și câte un sortiment uncommon ca recomandare a săptămânii, o cafea dintr-un lot mic, atent selectat, cu poveste pe care o poți afla pe loc.  Uneori e gesha, white honey din Columbia sau, precum tura aceasta, o cafea Purple Leaf, cu note de coacăze negre și lemongrass, perfectă pentru a fi preparată la V60”. 

Și Dragoș Mihăilă a testat un loc nou deschis în București, Perl (Elisabeta 28)  de care v-am zis data trecută, dar care acum are un review mai relevant pe b365.ro:

„Simplu și la obiect. Șase variațiuni de slate, cu opțiuni vegetariene incluse. Apoi urmează meniul de cocktailuri, extrem de variate, de la cocktailurile semnătură personală la cele clasice. Și pentru că eram singurel și scăpat din lesă, am deschis seara cu un cocktail numit BonBon, inspirat de jeleurile dulce acrișoare, și brusc seara mea a devenit mai frumoasă. Bonbon, adică gin, sirop de soc, gheață și un rim de zahăr, sare și puțină lămâie rasă.

Oricât de dubios ar suna, am lins tot paharul. Așadar, Perl menține tradiția: mâncarea-i fudulie, băutura-i temelie. Senzația generală pe care o dă Perl e că spațiul în sine e destinat socializării, cocktailurilor, cu focus pe starea de bine, pe conversațiile cu prietenii, și mai puțin pe mâncare. Slate-urile sunt acolo să mai ciugulești câte ceva, să încerci combinații noi care să completeze mixurile din pahare”. În cazul în care te întrebi, slate e un fel de pizza. 

În cazul în care ți s-a făcut de un vietnamez nou, poți da fuga la Pho Bar (Eminescu 115), proaspăt deschis de câteva săptămâni. Acest loc aduce savoarea autentică a bucătăriei vietnameze în inima orașului. Specializat în pho – celebra supă aromată, Pho Bar e un local care oferă o experiență culinară relaxantă, ideală pentru o masă consistentă și reconfortantă, cu ingrediente proaspete și gusturi echilibrate.

Duminică, 15 iunie, de la 18:00, la Expirat (Dr. Constantin Istrati, nr.1) se lansează Inspirat. „Scos din casă, pus la masă, în aer liber, mai comod, sigur și primitor pe întreaga terasă. Bucătăria noastră devine mai mult decât sendvișuri și pizza. Ne jucăm un pic mai mult cu Josper Grill, meat or no meat. Nu e fine dining, dar e mâncare cinstită, cu suflet, așa cum știi că facem și aici, și la Vamă”, scriu organizatorii. Și pentru că e lansare, e și reducere de 20% la tot meniul. 

Evenimente 

După ce a adunat zeci de mii de oameni pe litoral, KIMARO Festival vine pentru prima dată în Piața Constituției. Trei zile, trei scene, trei radiouri și un line-up românesc de top: Loredana, Carla’s Dreams, Horia Brenciu, Voltaj, Zdob și Zdub, Bosquito, Grasu XXL, Alina Eremia și Timpuri Noi. Intrarea e liberă, dar dacă vrei să te simți VIP, există o zonă specială cu acces pe bază de bilet (99 lei). Show-urile încep din 13 iunie și țin până duminică.

Pizza, paste, prosecco și panini cât vezi cu ochii! Verde Stop Arena devine în weekend Appetito, adică un mic colț de peninsulă, cu mâncare autentică, muzică live, dans și un vibe de vacanță în mijlocul orașului. Sâmbătă și duminică, bucureștenii pot gusta Italia la propriu și la figurat.

A IX-a ediție a Bazar de Cotroceni, unul dintre cele mai iubite evenimente comunitare are loc în acest weekend. Astfel, Cotroceniul se transformă într-un muzeu viu, cu curți deschise, ateliere creative, muzică live și obiecte de suflet scoase din pod. E ocazia perfectă să redescoperi un cartier altfel, de la fațade la oameni.– weekend-ul din an în care cartierul prinde viață și ne invită să-l redescoperim.

Pe 14 iunie, de la ora 13:00, Podul Hașdeu devine scena celei mai simpatice curse urbane: 20.000 de rățuște galbene din plastic plutesc pentru o cauză nobilă – renovarea Școlii pentru Surzi nr. 1. Adoptă o rățușcă cu 10 lei și fă o faptă bună. Bonus: activități pentru copii și o atmosferă plină de voie bună.

La Grădina Botanică, lucrurile se petrec într-un alt ritm. Trei zile de expoziții, ateliere și demonstrații dedicate artei bonsai, într-un cadru natural și relaxant. Ideal pentru o escapadă zen în mijlocul orașului. Bucharest Bonsai Show 2025 are loc în Clădirea Administrativă, sălile P4 și P8, iar intrarea la expoziție este liberă.

Gaming, roboți, mașini electrice, smart home și cele mai noi gadgeturi – toate se adună într-un singur loc pentru două zile intense de testat, descoperit și wow-uit. Intrarea e gratuită, trebuie doar să te înregistrezi. Este vorba de Tech Expo by Bucharest Tech Week ;i are loc la ROMEXPO, Pavilionul B1. 

Sâmbătă seara, la Roaba de Cultură, Dora Gaitanovici aduce pe scenă energia sa inconfundabilă. Concertul începe la 21:00 și promite o seară alternativă, proaspătă și plină de emoție. Dora Gaitanovici este un proiect muzical tânăr, îndrăzneț și complex.

După un episod devenit viral la DWMT și participarea la Eurovision, precum și lansarea unui album concept “Descântec”, a unui EP “Pas cu Pas” și turnee naționale, Dora Gaitanovici a reușit să impresioneze cu performance-uri electrizante la cele mai mari festivaluri din România, devenind conducătorii detașați ai noului val alternativ din țară. Intrarea este liberă. 

Dacă ai crescut cu piesele Cargo, atunci vocea lui Kempes ți-a marcat adolescența. Sâmbătă, artistul urcă pe scena Quantic cu un concert special: o călătorie sonoră de la începuturi până azi. Prețul unui bilet este de 100 lei. 

INCANTATION revin in Romania, de aceasta data cu un headlining show ce va avea loc pe data de 15 iunie, la Quantic. Incantation este o adevărată instituție a muzicii death metal americane. De la lansarea albumului de debut, Onward To Golgotha în 1992, identitatea muzicală a acestui grup a devenit sinonim cu însăși genul death metal. Un bilet costă 85 lei.  

Artan și Suedezu’ revin pe scenă cu umorul lor caracteristic, versuri absurde și energie inegalabilă. Partizan promite o seară în care nimeni nu știe exact ce se va întâmpla – și tocmai asta e farmecul. Așadar, ești așteptat la Terasa Florilor, la o nouă seară autentică, imprevizibilă, cu ARTAN (Adrian Pleșca) și SUEDEZU’ (Răzvan Modovan), două legende ale rockului românesc. Un bilet costă 80 lei. 

BONUS: Nu uita că luni DIE ANTWOORD va concerta pentru prima oară în București, la Arenele Romane. Die Antwoord, originara din Cape Town, Africa De Sud, a cucerit publicul global prin mixul sau unic de hip-hop, rap si EDM, combinat cu o estetică vizuală provocatoare. Formată în 2008, controversata trupă compusă din vocaliștii Yolandi Visser, Ninja și producătorul lor, DJ Hi-Tek, este cunoscută pentru stilul „trashy” și modern, inspirat din lucrările lui Roger Ballen și din contra-cultura sud-africană „Zef”. 

[embedded content]

Teatru & film 

Cel mai iubit musical din lume, THE PHANTOM OF THE OPERA de Andrew Lloyd Webber, se joacă la București între 10 și 15 iunie, în spectacole de seară de la ora 20:00. Show-ul are o durată a Actului 1 de 1 oră și 20 minutes, a Actului 2 de 55 de minute și o pauză de 20 de minute.

Prețurile pornesc de la 300 lei. Celebrul musical al lui Andrew Lloyd Webber este și unul dintre cele mai de succes din istoria divertismentului. S-a jucat cu casa închisă în fața a peste 160 de milioane de oameni în 195 de orașe și în 21 de limbi. După ce a avut premiera la Her Majesty’s Theatre din West End-ul londonez pe 9 octombrie 1986 și a debutat pe Broadway la Majestic Theatre pe 26 ianuarie 1988, THE PHANTOM OF THE OPERA a câștigat peste 70 de premii teatrale importante. 

 Pe 14 și 15 iunie au loc două spectacole, de la ora 14:30 și 20:00. 

E concert. E teatru. E Creangă remix. Ada Milea reinventează spectacolul pe care l-a creat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț și propune o variantă de „concert în 2″, împreună cu Berti Barbera. Cei 2 artiști și instrumentele lor se transformă într-o mulțime de personaje, pentru că tot satul își cântă întâmplările. Ești așteptat cu bucurie „la cireșî”, „la scaldat”, la „muști moarti”, la „pupăza lipsă” din tei și la multe alte trăznăi din copchilăria lui Ion Creangă. Pe 14 iunie la Teatrul Nottara de la ora 20:00.

[embedded content]

 În ceea ce privește premierele cinematografice, pe marile ecrane avem „How to Train Your Dragon”, live action-ul făcut după animația cu același nume. Pe stâncoasa insulă a Tontului, unde vikingii și dragonii sunt dușmani de generații, Sughiț (Mason Thames) se distinge de ceilalți.

Fiul inventiv, dar neglijat al șefului Stoic cel Vast (Gerard Butler), Sughiț sfidează secole de tradiție când se împrietenește cu Știrbul, un temut dragon Furia Nopții. Legătura lor improbabilă dezvăluie adevărata natură a dragonilor, punând la încercare chiar fundamentele societății vikinge. Alături de tânăra feroce și ambițioasă Astrid (Nico Parker) și de fierarul excentric al satului, Mâncăul (Nick Frost), Sughiț se confruntă cu o lume sfâșiată de frică și neînțelegeri.

Pe măsură ce o amenințare străveche apare, punând în pericol atât vikingii, cât și dragonii, prietenia lui Sughiț cu Știrbul devine cheia pentru a construi un nou viitor. Împreună, ei trebuie să parcurgă drumul delicat către pace, depășind granițele lumilor lor și redefinind ceea ce înseamnă să fii erou și lider.

[embedded content]

Mai avem și o comedie franțuzească, „Riviera Revenge”, în care un fost general francez căsătorit de 50 de ani află că soția lui l-a înșelat acum patru decenii. Hotărât să-și răzbune onoarea, înconjurat de soția și cei trei copii, pleacă în căutarea vinovatului pe Coasta de Azur.

[embedded content]

Articol preluat de pe: Hotnews Life

EkoNews