Un bărbat de 57 de ani a fost grav accidentat sâmbătă dimineață, în comuna Vânători, județul Vrancea, după ce a fost prins între o autoutilitară și un stâlp în timpul programului de lucru, conform Mediafax.
Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea, accidentul s-a produs când un coleg al victimei, în vârstă de 59 de ani, conducea o autoutilitară aparținând unei societăți specializate în managementul deșeurilor și a făcut o manevră de mers înapoi.
Victima a fost preluată în stare de inconștiență de către un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea.
Testarea șoferului cu aparatele din dotarea poliției a indicat rezultate negative pentru consum de alcool sau substanțe interzise.
Bărbatul de 57 de ani a murit.
Articol preluat de pe: Stiri pe Surse Social