Crimă înfiorătoare lângă București. Un bărbat a fost torturat pentru că a refuzat să dea PIN-ul cardului

Un bărbat de 42 de ani, din Măgurele, județul Ilfov a murit, la câteva zile după ce a fost torturat în propria casă de trei persoane care au intrat în locuință și l-au torturat pentru a le da PIN-ul cardului atașat unui cont în care victima s-ar fi lăudat că avea 80.000 de euro.

Bărbatul torturat în casă a murit la spital din cauza gravității rănilor. Acesta nu a reușit să comunice cu anchetatorii.

Surse judiciare au declarat că bărbatul s-a lăudat către o femeie care oferea servicii sexuale că, după divorț, a rămas cu 80.000 de euro, bani pe care îl are într-un cont care are atașat un card.

A fost bătut crunt și legat de mâini și picioare

Pentru PIN-ul cardului, trei persoane – se pare că femeia și doi bărbați – au intrat peste el în casă și l-au tâlhărit. Pentru că victima a refuzat să spună PIN-ul, bărbatul a fost bătut cu sălbăticie și legat de mâini și de picioare cu cabluri ale electronicelor din casă.

Suspecții au furat cardul și l-au lăsat pe bărbat inconștient în locuință, unde a fost găsit de vecini, care au alertat-o pe fosta soție și autoritățile.

Suspecții se află în arest

Suspecții au fost prinși când au încercat să scoată bani utilizând cardul într-un bancomat din județul Tulcea. În prezent, agresorii sunt în custodia Poliției Ilfov și urmează să fie propuși magistraților Judecătoriei Buftea pentru arestare preventivă.

Cazul seamănă cu cel în care un om de afaceri din Sibiu, Adrian Kreiner, a fost turturat în propria casă de trei persoane. Doi dintre suspecți au fost prinși (Laurențiu Ghiță și Marian Minae), aceștia fiind încarcerați la Penitenciarul Aiud, însă al treilea este de negăsit, Costinel Cosmin Zuleam fiind dat în urmărire internațională.

Articol preluat de pe: Stiri pe Surse Social

EkoNews