IGSU: A scăzut numărul incendiilor de vegetaţie cu peste 60% comparativ cu ziua precedentă

Numărul incendiilor de vegetaţie a scăzut cu peste 60% comparativ cu ziua precedentă, informează Inspectoratul General pentru situaţii de Urgenţă. Potrivit sursei citate, miercuri dimineaţă, intervenţiile erau punctuale, fiind concentrate în zonele unde focarele persistă.

„Pompierii şi echipele de intervenţie continuă să monitorizeze cu atenţie terenurile afectate, intervenind rapid în cazurile de extindere a focului. Aceste acţiuni sunt esenţiale pentru prevenirea răspândirii incendiilor şi pentru protejarea fondului forestier, dar şi a comunităţilor aflate în apropierea zonelor afectate. Acţiunile sunt susţinute şi de condiţiile meteorologice favorabile, care au contribuit la controlarea şi limitarea propagării incendiilor”, precizează IGSU.

Potrivit sursei citate, principala cauză a incendiilor de vegetaţie uscată este activitatea umană, care include utilizarea focului deschis pentru igienizarea terenurilor şi arderea vegetaţiei.

„Această practică reprezintă un real pericol, iar în condiţii de vânt şi lipsă de precipitaţii, focul poate scăpa rapid de sub control şi se poate extinde cu uşurinţă. Este esenţial ca oamenii să înţeleagă că doar prin colaborare putem face faţă provocărilor generate de incendiile de vegetaţie uscată. Responsabilitatea fiecărei persoane, dar şi a comunităţii, este crucială în prevenirea acestor dezastre”, punctează IGSU.

De asemenea, afirmă aceeaşi sursă, este important de menţionat că în România arderea vegetaţiei este interzisă prin lege, iar nerespectarea acestei reglementări atrage sancţiuni severe.

În cursul zilei de marţi, pompierii militari au intervenit rapid pentru a gestiona 1.752 de situaţii de urgenţă înregistrate la nivel naţional, cele mai multe fiind în Bucureşti-Ilfov şi în judeţele Mureş, Cluj şi Bihor.

Misiunile de asistenţă medicală au reprezentat cea mai mare parte a intervenţiilor salvatorilor, echipajele SMURD acordând ajutor pentru aproape 1.400 de persoane aflate în dificultate.

Pe lângă misiunile de prim ajutor, pompierii au gestionat 179 de situaţii pentru sprijinirea comunităţilor şi protejarea bunurilor acestora, iar echipajele de descarcerare au gestionat cinci cazuri pentru extragerea victimelor din autoturisme avariate. Totodată, pompierii au acţionat pentru localizarea şi lichidarea celor 202 incendii izbucnite la nivel naţional.

„Este de menţionat că, datorită eforturilor susţinute ale salvatorilor, sprijinului celorlalte autorităţi implicate şi precipitaţiilor înregistrate, numărul incendiilor de vegetaţie uscată şi de fond forestier a înregistrat o scădere semnificativă, de peste 60% faţă de ziua de luni”, a mai informat IGSU.

Articol preluat de pe: Stiri pe Surse Social

EkoNews