Indisciplina pietonilor a dus la moartea a peste 330 de persoane anul trecut

Peste 330 de persoane au murit, anul trecut, iar 447 au fost rănite grav în urma unor accidente rutiere provocate de indisciplina pietonilor, se arată într-un comunicat de presă transmis, sâmbătă, de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), conform Agerpres.

Potrivit sursei citate, în anul 2024, principalele cauze generatoare de accidente rutiere au fost indisciplina pietonilor, nerespectarea regimului legal de viteză şi indisciplina bicicliştilor.

“Indisciplina pietonală reprezintă principala cauză a accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice din România, favorizând creşterea numărului de persoane decedate din accidente rutiere, dată fiind vulnerabilitatea acestei categorii de participanţi la trafic în raport cu şoferii. Astfel, au fost înregistrate 772 de accidente rutiere grave, în urma cărora au decedat 333 de persoane şi au fost rănite grav 447 de persoane”, au precizat oficialii Poliţiei Române.

De asemenea, indisciplina bicicliştilor a constituit un alt factor generator, fiind înregistrare 461 de accidente rutiere grave, soldate cu decesul a 93 de persoane şi rănirea gravă a peste 300, menţionează sursa citată.

Pentru prevenirea evenimentelor rutiere, anul trecut, au fost organizate 3.177 de acţiuni pentru combaterea nerespectării regulilor de circulaţie de către biciclişti şi 3.870 de acţiuni în sprijinul pietonilor.

Având în vedere numărul mare de accidente cauzate de pietoni şi biciclişti, Poliţia Română a transmis o serie de recomandări. Bicicliştii sunt sfătuiţi să nu traverseze străzile pe trecerile de pietoni, să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar atunci când se deplasează în grup, numai în coloană, câte unul, fără a transporta pe bicicletă altă persoană.

De asemenea, poliţiştii atrag atenţia că, pentru a circula pe drumul public, bicicleta trebuie să fie echipată corespunzător, cu mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente.

Articol preluat de pe: Stiri pe Surse Social

EkoNews