Fostul patron al OTV, Dan Diaconescu, ar putea evita executarea pedepsei de 8 ani și 4 luni de închisoare, primită recent de la Judecătoria Constanța. Totul depinde de o hotărâre-cheie pe care magistrații Curții de Apel Constanța ar putea să o ia astăzi.
Magistrații Curții de Apel urmează să se pronunțe astăzi asupra cererii lui Dan Diaconescu de strămutare a procesului, în care a fost condamnat pentru act sexual cu un minor. Dacă judecătorii îi vor da dreptate și vor aproba mutarea dosarului la o altă instanță, există șanse ca sentința să fie anulată, potrivit prevederilor Codului de Procedură Penală.
Potrivit surselor judiciare citate de Ziarul Amprenta, admiterea cererii de strămutare ar putea duce la desființarea hotărârii pronunțate de Judecătoria Constanța, în baza alineatului 5 al articolului 74 din Codul de Procedură Penală. Acesta prevede că, „dacă instanţa de la care a fost strămutată cauza a procedat între timp la judecarea cauzei, hotărârea pronunţată este desfiinţată prin efectul admiterii cererii de strămutare“.
Dan Diaconescu, condamnat la 8 ani și patru luni de închisoare
Precizăm că Dan Diaconescu a mai avut și alte încercări anterioare ca să obțină strămutarea procesului, fără succes însă. Într-unul dintre cazuri, acesta a invocat o presupusă legătură de rudenie între magistratul care l-a condamnat și un înalt procuror de la Parchetul Curții de Apel Constanța. Curtea de Apel Constanța a respins însă atunci cererea de strămutare a procesului lui Dan Diaconescu, menținând judecarea cauzei la instanța inițială.
Amintim că Judecătoria Constanţa l-a condamnat recent pe Dan Diaconescu la câte cinci ani şi nouă luni, pentru că a întreţinut relaţii sexuale cu cele două minore şi la câte un an de închisoare pentru comiterea infracţiunii de folosire a prostituţiei infantile în formă continuată. Instanţa i-a interzis lui Dan Diaconescu să fie ales în autorităţile publice sau să ocupe o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. De asemenea, el trebuie să achite cheltuieli judiciare de 35.000 de lei. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Ce acuzații îi aduc procurorii lui Dan Diaconescu
Procurorii l-au trimis în judecată pe Dan Diaconescu pentru săvârşirea, în stare de recidivă postexecutorie, a infracţiunii de act sexual cu un minor în formă continuată (2 acte materiale), a infracţiunii de act sexual cu un minor în formă continuată (2 acte materiale), a infracţiunii de folosire a prostituţiei infantile în formă continuată (2 acte materiale) şi a infracţiunii de folosire a prostituţiei infantile în formă continuată (2 acte materiale).
“În concret, în sarcina inculpatului s-au reţinut următoarele: În jurul datei de 19.11.2020 şi în jurul datei de 22.11.2020, D. C.-D. a întreţinut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimţite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta avea la acel moment vârsta de 15 ani şi 4 luni, contra sumei de 300 de lei, în timp ce se aflau în camera unui hotel situat în municipiul Bucureşti”, a transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa.
“În jurul datei de 20.09.2020 şi în jurul datei de 22.09.2020, inculpatul D. C.-D. a întreţinut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimţite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta este minoră şi că practică prostituţia, contra sumei de 800 de lei (400 lei la data de 20.09.2020 şi 400 lei la data de 22.09.2020), în timp ce se aflau în camera unui hotel, situat în staţiunea Olimp din judeţul Constanţa. În jurul datei de 15.08.2021 şi în jurul datei de 16.08.2021, inculpatul D. C.-D. a întreţinut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimţite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta este minoră şi că practică prostituţia, contra sumei de 800 de lei (400 lei la data de 15.08.2021 şi 400 lei la data de 16.08.2021), în timp ce se aflau în dormitorul apartamentului martorului G. G.-V., situat în cartierul Poarta 6 din municipiul Constanţa”, au mai precizat procurorii constănţeni.
Articol preluat de pe: Stiri pe Surse Social