România, ‘mama la scumpiri’. Suntem printre țările cu cea mai mare inflație din UE, în ciuda tendinței de scădere la nivel european

Inflația scade în UE, dar România rămâne printre țările cu cele mai mari rate.

Inflația anuală în Uniunea Europeană a înregistrat o ușoară scădere în februarie 2025, ajungând la 2,7%, față de 2,8% în ianuarie, potrivit datelor Eurostat citate de Agerpres. În zona euro, inflația a coborât peste așteptări, de la 2,5% la 2,3%, aflăm din Forbes.

România continuă să se numere printre statele cu cele mai ridicate rate ale inflației, atingând 5,2%, fiind devansată doar de Ungaria (5,7%) și urmată de Estonia (5,1%). Datele Institutului Național de Statistică (INS) arată că, la nivel național, inflația a crescut ușor în februarie, ajungând la 5,02%, față de 4,95% în ianuarie. Cele mai mari creșteri de prețuri s-au înregistrat în sectorul serviciilor (+6,42%), urmat de mărfurile nealimentare (+4,79%) și produsele alimentare (+4,54%).

La nivel european, cele mai mari contribuții la creșterea prețurilor au venit din sectorul serviciilor (+1,66 pp) și din cel alimentar, al alcoolului și al tutunului (+0,52 pp), în timp ce prețurile la energie au crescut modest, cu doar 0,2%.

În acest context, Banca Națională a României (BNR) și-a revizuit în creștere prognoza de inflație pentru sfârșitul anului 2025, de la 3,5% la 3,8%, estimând o scădere a acesteia la 3,1% până la finalul anului 2026.

Articol preluat de pe: Stiri pe Surse Social

EkoNews