Polițiștii din Olanda sunt în alertă maximă, după furtul tezaurului dacic de la Muzeul Drents. Ancheta este în plină desfășurare pentru depistarea hoților care au dat o mare lovitură.
Potrivit surselor STIRIPESURSE.RO, anchetatorii olandezi vizionează mii de ore de înregistrări de pe camerele de supraveghere de la muzeu în căutarea unor indicii care să-i conducă la autori.
Un astfel de jaf, susțin polițiștii, nu s-ar fi putat petrece fără o supraveghere a locației ce era vizată. Astfel, nu este exclus ca pe înregistrări să apară, în ultimele săptămâni, unul sau mai mulți dintre autori, care ar fi filmat în zonă și și-ar fi notat informații care să-i ajute să dea lovitura cu doar o zi înainte ca expoziția să se încheie.
Poliția olandeză a reușit, până acum, să refacă parțial traseul indivizilor care au dat spargerea la muzeu
Sâmbătă dimineață au analizat toate camerele de supraveghere de pe traseu și au stabilit faptul că undeva la 11 km distanță de locul în care ne aflăm, indivizii ar fi opriți și și-ar fi schimbat hainele. Ulterior, au mai înaintat aproximativ 1-2 km, și au abandonat autoturismul cu care au venit până la muzeu, să fure artefactele, nu înainte însă de a-l incendia. Surse din anchetă spun că aveau un plan să părăsească Olanda și să intre în Germania. Anchetatorii încearcă să se stabilească în acest moment dacă au reușit să treacă granița. Pe de altă parte, a fost identificat și autoturismul. Se pare că ar fi fost furat dintr-un orășel apropiat, pe data de 25.
Ulterior, aceeași indivizi au furat plăcuțe de înmatriculare de la un alt autoturism și le-au aplicat celui furat. Apoi au mers la granița cu Germania și au incendiat acest autoturism. Poliția din Olanda cere acum ajutorul populației în așa fel încât oricine poate da detalii despre această mașină, despre acești indivizi, despre proprietar să se adreseze autorităților. Pe de altă parte, știm că și în România a fost constituită o celulă de criză. Se caută explicații la acest moment. Urmează să fie analizate toate detaliile privind transportul și securitatea obiectelor care au fost aduse din România vara trecută pentru a fi expuse aici, la muzeu. Ce știm cert este că indivizii au intrat prin efracție pe undeva pe la subsolul clădirii, au forțat ușa și au detonat zidul folosind material explozibil. Au intrat și, din cele peste 670 de obiecte expuse, au furat doar artefactele României coiful de la Cotofenești și trei brățări dacice.
Se merge pe ipoteza că ar fi putut fi un jaf la pont și că indivizii ar fi venit aici cu un plan bine pus la punct. Știau exact ce vor să facă, pe unde să intre și ce să fure și nu este exclus, citează presa germană, ca printre hoți să fie și români, scrie si antena3.ro.
Articol preluat de pe: Stiri pe Surse Social