Un bărbat de 37 de ani a fost reţinut de poliţişti şi va fi prezentat magistraţilor cu propunere legală, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de ameninţare.
Luni seara, poliţiştii de la Secţia 21 Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, l-au reţinut pe bărbat, după ce fuseseră sesizaţi că într-un imobil se tulbură liniştea publică, a informat un comunicat al Poliţiei Capitalei transmis Agerpres.
Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au luat legătura cu preşedintele asociaţiei de locatari, iar din primele verificări s-a stabilit că, în timp ce acesta susţinea şedinţa cu locatarii de la adresa indicată, ar fi fost ameninţat cu acte de violenţă de către bărbatul de 37 de ani care stă în bloc, provocându-i o stare de temere.
Bărbatul l-ar fi ameninţat pe preşedintele asociaţiei de locatari cu acte de violenţă şi în situaţia în care acesta solicită sprijin poliţiştilor.
La adresă a fost depistat şi bănuitul, cunoscut în spaţiul public drept o persoană care a mai săvârşit fapte antisociale în scara blocului unde locuieşte.
“Bărbatul se află sub măsura preventivă a controlului judiciar, în acest sens existând mai multe dosare penale înregistrate în cadrul subunităţii, în care acesta este indicat drept bănuit al mai multor fapte de natură penală, în sensul că acesta iese pe scara blocului şi ameninţă înspre camerele de supraveghere cu un obiect tăietor-înţepător”, a precizat sursa citată.
Bărbatul a fost condus la sediul subunităţii, iar pe tot parcursul desfăşurării activităţilor s-a relaţionat cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, se arată în comunicatul citat.
Cercetările sunt continuate de Secţia 21 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare.
Articol preluat de pe: Stiri pe Surse Social