Fostă ministră în guvernele Dăncilă și Grindeanu și candidată la alegerile prezidențiale de anul trecut, care au fost anulate, Ana Birchall a fost numită, începând cu 1 mai, consilier prezidențial.
Decretul de numire a Anei Birchall în funcția de consilier prezidențial a fost semnat miercuri de Ilie Bolojan.
„Doamna Ana Birchall va activa în cadrul Departamentului Politică Externă, Parteneriate Strategice și Românii de Pretutindeni din Administrația Prezidențială și va avea atribuții și responsabilități pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României”, conform anunțului Administrației Prezidențiale.
Ana Birchall, în vârstă de 51 de ani, este născută pe 30 august 1973, în Mizil, judeţul Prahova. Ea a fost ministră a Justiţiei în Cabinetul Dăncilă în perioada 24 aprilie – 4 noiembrie 2019. A fost exclusă din PSD în noiembrie 2019, împreună cu Cosmin Guşă. „Am hotărât excluderea din PSD a celor care au votat pentru învestirea Guvernului Orban, o decizie pe care am discutat-o în Comitetul Executiv Naţional anterior”, a anunţat la acea vreme Viorica Dăncilă, care conducea formaţiunea.
Între 4 ianuarie şi 29 iunie 2017 (Guvernul Grindeanu), a fost ministră pentru Afaceri Europene. De asemenea, a fost deputată în legislaturile 2012-2016 şi 2016-2020.
Ana Birchall a candidat la alegerile prezidențiale din 2024 și a obținut aproape 43.000 de voturi, adică 0,46%.
Articol preluat de pe: Politic Hotnews