Candidatul Alianței România Înainte, Crin Antonescu, a anunțat duminică, înainte să-și depună candidatura pentru cea mai înaltă funcție în stat, că a demisionat din PNL.
„Azi mi-am dat demisia din PNL, după 35 de ani.
E straniu dar necesar. Azi mă simt ca în ianuarie 1990. Trebuie să apărăm ce avem mai de preț, trebuie s-o luăm de la capăt. Am petrecut ani extraordinari, am trăit întâmplări, am cunoscut oameni. Am învățat, am construit, am dus bătălii, am trăit nebănuite triumfuri și dureroase înfrângeri. Am trăit și am făcut istorie. Azi, PNL îmi dă ultima misiune.
Trebuie să plec și o fac cu sufletul plin doar de cele bune: de recunoștință, de solidaritate, de speranță.
Rămas bun, PNL, rămas bun, cei mai frumoși ani ai mei!”, a scris Crin Antonescu pe Facebook.
Articol preluat de pe: Stiri pe Surse Politica