În primele cinci luni ale anului 2025, opt dintre cei 136 de senatori ai României au înregistrat absențe nemotivate, arată datele transmise de Senatul României la solicitarea HotNews. În total, aceștia au adunat 13 absențe. Legea prevede sancțiuni în cazul în care parlamentarii nu se prezintă la muncă fără un motiv întemeiat, însă au fost aplicate doar nouă.
Vârsta minimă pentru a fi ales senator al României este de 33 de ani, mai mare față de cea minimă pentru a deveni deputat (23 de ani). Actualul Parlament a fost ales cu ocazia alegerilor din 1 decembrie 2024 și va legifera timp de patru ani, atât cât durează mandatul unui Legislativ.
Senatorul cu cele mai multe absențe a trecut de la S.O.S. România la PSD
Daniel Paul Romeo Gheorghe este senatorul care a strâns în primele cinci luni ale anului cele mai multe absențe nemotivate, conform datelor obținute de HotNews. El a fost ales pe listele partidului condus de Diana Șoșoacă, S.O.S. România.
La scurt timp de la alegerea sa, în februarie, senatorul Daniel Paul Romeo Gheorghe și-a dat demisia din partid. În iunie, el și-a anunțat afilierea la grupul parlamentar al PSD, fără să intre și în partid, însă, conform site-ului Senatului.
În primele cinci luni ale anului, el a strâns cinci absențe: trei în luna martie și două în luna mai.
Un senator UDMR a strâns două absențe nemotivate

Novak Levente este senator UDMR aflat la al doilea mandat consecutiv. El este președinte executiv al UDMR Mureș, conform formațiunii politice.
O firmă înființată de Novak Levente și fratele acestuia a obținut fonduri europene în valoare de 70.000 euro și 35 milioane de forinți din Programul Kisfaludy din Ungaria, pentru construirea și amenajarea unei pensiuni, scria publicația Presshub în anul 2022.
Senatorul UDMR a strâns în primele cinci luni ale anului două absențe nemotivate de la lucrările Senatului: ambele în luna martie.
Pe lista transmisă de Senat către HotNews figurează alți șase senatori cu câte o absență nemotivată:
- Mariana-Vali Aldea (senatoare POT) – o absență în luna mai;
- Ionel Carp (ales pe listele S.O.S. România, în prezent afiliat grupului PSD) – o absență în luna mai;
- Karoly Zsolt Csaszar (senator UDMR) – o absență în luna martie;
- Laszlo-Odon Fejer (senator UDMR) – o absență în luna martie;
- Liviu-Iulia Fodoca (senator ales pe listele POT, în prezent neafiliat) – o absență în luna mai;
- Paul Ciprian Pintea (senator ales pe listele POT) – o absență în luna mai
Cum pot fi sancționați senatorii chiulangii
Reprezentanții Senatului României au transmis, pentru HotNews, că toți senatorii care au lipsit nemotivat de la muncă în perioada ianuarie-aprilie 2025, deci în primele patru luni ale anului, au fost deja sancționați. Datele centralizate de HotNews arată că au fost acordate nouă sancțiuni.
Legea prevede că pentru fiecare absență nemotivată parlamentarii pot fi sancționați cu scăderea cu 5% din indemnizația lunară pe care o primesc, după data de 2 aprilie 2025. Înainte de această dată, pentru fiecare sancțiune se scădea 1% din indemnizație.
În 2025, un senator care nu deține și alte funcții în cadrul Parlamentului (președinte de comisie, chestor, lider de grup etc.) are un salariu brut de 18.720 de lei, ceea ce înseamnă aproximativ 11.000 de lei net (bani în mână).
Cum au fost sancționați senatorii cu absențe nemotivate
„Menționăm că senatorii care au înregistrat absențe nemotivate la lucrările plenului și ale comisiilor Senatului, în perioada ianuarie – aprilie 2025, au fost sancționați prin reținerea a 1% din indemnizația lunară brută (…). Începând cu data de 02.04.2025 (…) absențele nemotivate se sancționează prin reținerea a 5% din indemnizația lunară brută”, a transmis Senatul pentru HotNews.
Asta înseamnă că senatorul cu cele mai multe absențe înregistrate în primele cinci luni ale anului, Daniel-Paul-Romeo, a fost sancționat în luna martie cu reținerea a 3% din indemnizația de senator (pentru trei absențe – deci trei sancțiuni), iar în luna aprilie cu scăderea cu 10% (două absențe, după intrarea în vigoare a noii legi).
Senatorul Novak Levente a fost sancționat în luna februarie cu reținerea a 2% (două absențe, deci două sancțiuni) din indemnizația de senator. Senatorii Karoly Zsolt Csaszar și Laszlo-Odon Fejer cu câte 1%, în aceeași lună.
În primele cinci luni ale anului, 67 de deputați au lipsit nemotivat din Parlament, arată o statistică transmisă la cererea HotNews de către Camera Deputaților. În total, aceștia au adunat 190 de absențe. Cele mai multe dintre ele sunt ale fostului premier Victor Ponta, după cum a scris HotNews AICI.
Articol preluat de pe: Politic Hotnews