Candidatul coaliției de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a afirmat joi, la Ploieşti, că Parlamentul a scăzut şi în importanţă şi în calitate, iar acest fenomen a început odată cu intrarea în legislativ a aleşilor USR.
„Clasa politică sigur că s-a schimbat. Unele lucruri sunt în bine, altele poate mai puţin în bine, sunt şi reuşite. E ceva deosebit. De exemplu, Parlamentul, după părerea mea, a scăzut şi în importanţă şi în calitate. Dezbaterea parlamentară… Nu-i vorba că n-ar fi parlamentari de bună calitate. Dar eu vorbesc de dezbaterea parlamentară care aproape nu mai există”, a spus Crin Antonescu într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.
Întrebat de ce crede că s-a ajuns în această situaţie, el a răspuns că din cauza USR.
„Din cauza USR-ului. Să nu credeţi că am împotriva USR-ului, ca preşedinte îi voi trata cu maximă consideraţie, particularmente pe doamna Lasconi, pe care o simpatizez. Chiar o simpatizez şi mă bucur sincer că e în competiţie. De ce? Pentru că USR-ul, dacă vă aduceţi aminte, nu exista încă AUR în Parlament, prima dată când a venit USR-ul, au început să scoată telefoanele mobile, au început să facă tot felul de trânte pe acolo, pe culoarul Parlamentului, se tăvăleau chiar în semn de protest, au început să se comporte cam ca acei ecologişti extremişti care aruncau cu vopsea în tablouri pe la Luvru. Sigur că după aceea lucrurile evoluează, standardele cresc, a venit domnul Simion, a început să ia de gât, să iasă scandaluri, dar a scăzut calitatea. Una peste alta, fiecare societate are politicienii pe care şi-i produce, aceşti politicieni nu au fost impuşi nici de ruşi, nici de americani, nici de altcineva, partidele au de lucrat, după părerea mea, şi mă voi ocupa ca preşedinte să le ajut, cât pot, instituţional, la o mai bună selecţie”, a argumentat Crin Antonescu.
El a mai spus că are încrederea că România are resurse inclusiv pentru a produce politicieni mai buni.
Articol preluat de pe: Politic Hotnews