Crin Antonescu s-a dus personal la CNSAS să-și scoată dosarul de la Securitate

Prezidențiabilul coaliției, Crin Antonescu, s-a dus în această dimineață la sediul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității pentru a le solicita să desecretizeze și să-i elibereze dosarul său prin care a fost urmărit de fosta Securitate. Antonescu a afirmat că la ora 17.00 va face conferință de presă și va face public documentul ridicat de la CNSAS.

„Am văzut toată documentele pe care aveam dreptul să le iau, vestita declarație… (…) Totuși, e o chestiune care mi se pare că chiar ciudată. Alaltăieri, spre orele 18, am aflat după ce a apărut în presă (…) în legătură cu această notă, cu toate astea. Am făcut o conferință de presă la jumătate de oră, în care am spus că „mâine voi depune cerere” la CNSAS, conform legii, să intru în poseseia documentului. „Mâine” acela a fost ieri. Adică, ce am spus, că „mâine voi depune cerere”, am făcut. N-am făcut-o de la prima oră pentru că, pur și simplu, am avut și programul, am fost foarte răcit și acum (sunt – n.r.), am fost pe perfuzii. Până la încheierea programului, am depus această cerere”, explică Antonescu, joi, când a venit să ridice documentul de la CNSAS.

Acesta spune că ar fi putut să meargă și fizic miercuri să depună cererea, însă nu era nevoie.

Crin Antonescu a cerut miercuri CNSAS toate documentele legate de dosarul său de Securitate pe care le va face publice, „așa cum este firesc”. „Am crezut că au trecut vremurile șopârlelor și delațiunilor. Se pare că nu”, adaugă el.

Ieri, Crin Antonescu a făcut o adresă oficială către CNSAS pentru a-i elibera dosarul de la Securitate și a promis că imediat ce va avea hârtiile le va publica.

”În urma atacului de ieri, am depus astăzi solicitarea către CNSAS pentru a primi toate documentele din dosarul meu legat de fosta Securitate.

Solicitarea mea a fost înregistrată la CNSAS cu nr. P1033/25/16.04.2025.

Documentele le voi face publice, așa cum este firesc. Am crezut că au trecut vremurile șopârlelor și delațiunilor. Se pare că nu. Dar așa cum nu m-a speriat fosta Securitate, nu mi-e frică nici de securiștii de rit nou.

România merge înainte!”, a spus Crin Antonescu.

Articol preluat de pe: Stiri pe Surse Politica

EkoNews