Jurnalistul Cristian Tudor Popescu spune că susținătorii lui Călin Georgescu sunt în mare parte violenți și că aceștia visează de fapt ca președintele nou ales să ridice oameni de pe stradă și să îi pedepsească la fel ca în comunism sau în Evul Mediu.
Reacția lui CTP vine după ce protestatarii ieșiți în stradă în repetate rânduri să îl susțină pe Călin Georgescu au dat cu borduri în jandarmi și au răsturnat mașini ale presei, agresând și jurnaliști.
Bietele bestii
Îndemnul mobilizator al lui G. Simion: „Cei care au comis lovitura de stat ar trebui jupuiți în piața publică” nu e vreo metaforă, cum s-a coimănit s-o cotească vătaful Aur a doua zi, nu e doar o instigare la crimă și nu doar o mostră de sadism. Este o injecție psihologică bine înfiptă, care excită masele.
În Evul Mediu, chinuirea osândiților se practica frecvent în piețele publice. Înainte de a-și da duhul, li se zdrobeau mâinile și picioarele cu ciocanul, li se scoteau mațele, fiind arătate publicului, erau fierți în ulei, rupți în patru, sodomizați cu fierul roșu. Și, bineînțeles, jupuiți de vii cu cuțitul sau cu o gheară metalică.
Lumea se călca pe picioare ca să prindă un loc de unde să poată vedea mai bine.
Tot asta este, în secolul XXI, în conștientul și subconștientul adepților lui Georgescu. Și nu e vorba doar de brutele hirsute sau rase în cap și tatuate războinic care îi scandează numele, de caftangiii și ucigașii cu simbrie din jurul lui. Sunt tineri firavi, întreținuți de părinți și hipnotizați de net, moșneguți și băbuțe care nu se mai ajung cu pensia, români care cară la cruci și se duc regulat la biserică, români care muncesc din greu în străinătate sau muncesc din greu în țară. Oamenii aceștia par normali, inofensivi, chiar milostivi, cu frica lui Dumnezeu.
Și totuși, ei nu așteaptă ca Georgescu, Simion, Aur, Pot, Șoșoacă să vină cu soluții care să le facă viața mai bună, așa că nu-i deranjează că toți aceștia n-au niciuna. Visul lor secret este să-i vadă murind în cazne, la scenă deschisă, pe cei aflați la guvernare, precum și pe toți cei care nu le plac lor. Poate că dacă vin Georgescu și Simion la putere, o să-l ia pe vecinul cu care mă judec de ani de zile pentru o bucată de pământ și o să-l jupoaie, că e soroșist…
Sunt cei care l-au votat pe Băsescu pentru că a zis: „Ne întâlnim în Piața Victoriei, la țepe!”, preluată de G. Simion.
Acum, când se vede limpede-lacrimă cine sunt, ce sunt și ce fac Georgescu și Simion, pot s-o spun: sentimentele care-i însuflețesc pe votanții lor sunt pizma, ura, cruzimea. Niște bestii naturale sub aparența de „bieți” români.
Există și alți români, oameni buni și cinstiți, care suferă de ani de zile din pricina guvernanților nepăsători și corupți, dar aceștia nu vor vota niciodată un Georgescu, un Simion sau vreun înlocuitor al lor.
Articol preluat de pe: Stiri pe Surse Politica