Liderul AUR, George Simion, a declarat marți seară, la Realitatea TV, că speră ca din toamnă partidul pe care îl conduce să ajungă la Palatul Victoria într-un Guvern condus de Călin Georgescu.
„Intenționez să devin și mai serios, dacă e cazul, în a face opoziție și în a învăța pentru viitoarea guvernare. Pentru că este inevitabil. Sperăm noi din toamnă să ajungem la guvernare”, a declarat George Simion la Realitatea Plus, citat de Mediafax.
Întrebat cum ar putea ajunge la Palatul Victoria, șeful AUR spune că se bazează pe parlamentarii partidelor de la putere care ar vota moțiunea de cenzură pe care o va depune atunci când Guvernul își va angaja răspunderea pe al doilea pachet de măsuri fiscale.
„Eu am văzut doi deputați PSD care asta au anunțat (n.red. că vor vota moțiunea de cenzură). Sunt serioși, nu sunt serioși, vor exista facțiuni în actualul PSD, nu pot să știu. Vor exista oameni cu demnitate și în cadrul PNL, nu pot să știu”, a explicat Simion.
El spune în continuare că are nevoie de încă un partid, precum PSD, pentru a forma Guvernul:
„PSD trebuie să lămurească dacă este și el un partid sorosist care o susține pe Ursula von der Leyen și politicile de federalizare a Europei și tot acest curent LGBT-ist sau rămâne de partea poporului român și votează”, adaugă George Simion potrivit Mediafax.
Liderul AUR a spus că PSD are „ocazia să se reîntoarcă, să vină către poporul român, acceptând o guvernare care îl are ca prim-ministru pe Călin Georgescu”.
Articol preluat de pe: Politic Hotnews