Preşedintele interimar al SPD, Sorin Grindeanu, a afirmat, joi seară, la România TV, că PSD nu a intrat la guvernare pentru a pleca, coaliţia având un protocol semnat şi spră că acesta să fie respectat. El cere, însă, ca la pachetul doi „să se ţină mai mult cont de PSD”. Grindeanu invocă posibilitatea unei consultări interne în partid privind prezența PSD în coaliție, „dacă această atitudine va continua”.
„Noi n-am intrat la guvernare ca să plecăm, avem un pact politic, un protocol semnat, sper ca toată lumea să se ţină de acest protocol. În două săptămâni s-au întâmplat nişte lucruri pe care le-am semnalat noi, cei de la PSD”, a declarat Sorin Grindeanu, citat de News.ro.
Preşedintele interimar al PSD a reiterat ideile pe care social-democraţii le-au susţinut, dar care nu au fost acceptate în primul pachet de măsuri, în afara reducerii subvenţiei pentru partide.
„Sperăm ca la pachetul doi, unde vom veni cu propuneri concrete, să se ţină mai mult cont de PSD. Altfel, în această perioadă, noi vom face multe consultări interne, pe care le-am şi anunţat şi unde vom întreba, dacă această atitudine va continua, dacă drumul nostru este alături de ceilalţi în această coaliţie”, a mai declarat Grindeanu.
Liderul interimar al social-democraţilor a mai declarat că decizia intrării la guvernare nu a fost luată de „câţiva”: „S-a făcut o consultare largă, aproape 5.000 de colegi de-ai noştri au votat. 72% dintre noi am votat pentru a face parte din această coaliţie. Voi continua să consult partidul în acest mod, dar mi-ş dori ca propunerile PSD să fie acceptate cel puţin în pachetul doi”.
Măsurile fiscale au provocat nemulțumiri în PSD
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a criticat, marți, unele prevederi din pachetul de măsuri fiscale aprobat de Guvern şi pentru care Executivul şi-a asumat luni răspunderea în faţa Parlamentului. Potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, partenerii de coaliţie nu au luat în seamă amendamentele PSD.
„Nu am avut susţinere pentru amendamentele pe care le-am făcut (am fost singurii), să se aplice CASS de la 4.000 de lei, la pensii, să nu aplicăm CASS pentru mamele intrate în perioada post-natală, pentru toate celelalte lucruri pe care noi le-am propus. Nu cred că se reface deficitul dacă punem CASS la veteranii de război sau la fostii deţinuţi politici. Nu vorbesc de urmaşi. Vorbesc de deţinuţii politici. Eu cred că mai sunt câteva zeci în ţara asta. Şi puţin respect pentru ei şi pentru veteranii de război cred că puteam să arătăm. N-am găsit înţelegere. Am fost singurii care am susţinut în coaliţie aceste lucruri, care nu au aşa un mare impact, dar aveau o valoare morală importantă. Din păcate, n-am găsit înţelegere şi mai sunt exemple”, a spus Grindeanu
Întrebat de ce a crescut doar cu un punct procentual impozitul pe câştiguri din jocuri de noroc, în timp ce pe dividende a crescut cu şase puncte procentuale, s-au tăiat bursele şi s-au pus 10% CASS pe pensii, Grindeanu a spus că toate aceste lucruri „care nu sunt bine aşezate trebuie reaşezate”.
Articol preluat de pe: Politic Hotnews