Camera Deputaților și Senatul dezbat vineri, de la ora 11:00, într-o ședință comună, moțiunea de cenzură inițiată și semnată de parlamentarii AUR, S.O.S. România și POT. Textul moțiunii, întins pe șapte pagini, a fost depus marți la Parlament. Fără voturile USR și ale unor parlamentari ai puterii (PSD, PNL, UDMR sau Minorități), moțiunea nu are nicio șansă să strângă cele 233 de voturi necesare pentru ca Guvernul să fie demis.
Parlamentarii AUR au venit cu baloane în care premierul Ciolacu este asemănat cu Pinochio.

Deși nu este parlamentar, Diana Șoșoacă este prezentă în Parlament și susține o declarație de presă, în timp ce parlamentarii S.O.S România țin mai multe afișe cu mesaje precum „Vine Șoșoacă să distrugă cloacă / Premierul Nordis trebuie să plece”.


Marcel Ciolacu a ajuns la Parlament. El a salutat jurnaliștii, dar nu a vrut să stea la declarații și a mers în biroul președintelui Camerei Deputaților.
Motivele pentru care opoziția cere demiterea guvernului
Partidele AUR, S.O.S România și POT au enumerat în moțiunea de cenzură șapte motive pentru care Guvernul Ciolacu 2 trebuie demis:
- „Guvernul actual este ilegitim” – pentru că, susțin semnatarii, „premierul Marcel Ciolacu a fost impus de un președinte ilegitim, Klaus Iohannis, în perioada în care acesta își încheiase deja mandatul constituțional”;
- „Premierul și-a pierdut credibilitatea” – în textul moțiunii se arată că imaginea lui Marcel Ciolacu „și a unor membri marcanți ai cabinetului este deja compromisă prin asocierea cu monstruosul scandal Nordis”;
- „Guvernul Ciolacu II este descalificat pentru că și-a încălcat propriul program de guvernare, aprobat prin Hotărâre a Parlamentului României” – Guvernul este acuzat de AUR, S.O.S. România și POT că a livrat „doar înșelăciune și austeritate impusă peste noapte”;
- „Guvernul Ciolacu II este evident incompetent în gestionarea fondurilor europene”;
- „Guvernul este profund imoral, invocând presiunea deficitului pentru a justifica înghețarea pensiilor și a alocațiilor”;
- „Guvernul este incapabil să asigure dezvoltarea sănătoasă a națiunii române” – Guvernul Ciolacu 2 este criticat pentru bugetul alocat Ministerului Sănătății;
- „Guvernul este abuziv și instrumentează practici profund străine democrației” – semnatarii moțiunii susțin că „premierul a transformat Poliția într-un instrument politic, iar guvernul răspunde în solidar pentru abuzurile girate de la nivel înalt. Abuzurile comise împotriva unor cetățeni pașnici, cu opinii politice diferite, subminează fundamentul democrației și erodează încrederea în instituțiile statului”.
Câte voturi au AUR, POT și SOS
Pentru ca Guvernul Ciolacu 2 să fie demis, este nevoie de 233 de voturi ale parlamentarilor. În acest moment, coaliția PSD-PNL-UDMR și Minorități are 242 de parlamentari, care formează majoritatea necesară pentru că Executivul să aibă în continuare sprijin în Parlament.
AUR, SOS, POT și neafiliații au în total 163 de voturi. USR are 59 de parlamentari. Deci, chiar dacă și USR ar vota moțiunea de cenzură, împreună cu AUR, POT, SOS și parlamentarii neafiliați (care nu e clar dacă vor vota moțiunea sau nu), ar fi 222 de voturi din cele 233 necesare.
Fără voturi din partea unor parlamentari ai puterii, moțiunea de cenzură nu poate să treacă.
USR nu votează moțiunea, dar asigură cvorumul
Deputatul și purtătorul de cuvânt al USR, Ionuț Moșteanu, a spus joi, pentru HotNews.ro, că parlamentarii USR nu vor vota moțiunea de cenzură: „Vom sta în bănci să asigurăm cvorumul”.
În acest context, voturile pentru susținerea moțiunii de cenzură vor veni, cel puțin în teorie, doar de la parlamentarii AUR, S.O.S. România și POT: 154. Dacă deputații și senatorii neafiliați vor vota de asemenea pentru demiterea Guvernului Ciolacu 2 vor fi în total 163 de voturi pentru moțiune.
Negocieri purtate de AUR cu parlamentarii puterii. George Simion: Ciolacu i-a sunat pe parlamentari și le-a spus să nu se prezinte la votul pentru moțiune
Contactat joi de HotNews.ro, George Simion a spus că „vom avea un barometru al corupției” cu ocazia votului asupra moțiunii de cenzură: „O busolă care indică N: Nordis”.
„Acei parlamentari care sunt de partea corupților nu vor avea voie în bănci, aceasta este strategia lui Ciolacu care și-a sunat partidele și parlamentarii loiali să nu se prezinte. Ne așteptăm la surprize și la o separare simbolică a apelor: cei cinstiți de cei care, sub umbra proeuropenismului, îl țin în funcție pe un premier profund putred”, a spus George Simion.
George Simion susține că parlamentarii puterii, de la PSD, PNL, UDMR și Minorități, „nu vor fi lăsați să voteze sau să fie prezenți la votul moțiunii”.
„Vedem o îngrijorare îndeosebi la PNL pentru a împiedica prezența unor senatori mâine la sala de plen”, a mai transmis joi pentru HotNews.ro George Simion.
Liderul AUR declarase marți, tot pentru HotNews.ro, că „există o promisiune de susținere” a moțiunii de cenzură „și din partea unui deputat din grupul minorităților”, adică un parlamentar care asigură majoritatea de 242 de voturi din Parlament a coaliției de guvernare.
Ce se întâmplă dacă pică Guvernul Ciolacu 2
În eventualitatea în care moțiunea de cenzură primește cele 233 de voturi necesare în Parlament, Guvernul condus de Marcel Ciolacu este demis.
Executivul va rămâne totuși la Palatul Victoria, ca interimar, până când Parlamentul va vota un nou Guvern. În tot acest timp, Guvernul interimar nu va putea da Ordonanțe de Urgență (OUG).
Dacă Guvernul este demis, pentru numirea unuia nou președintele interimar Ilie Bolojan trebuie să cheme la consultări la Cotroceni toate partidele parlamentare, pentru a se forma o majoritate. După consultări, Bolojan va face o propunere de premier, care trebuie să își formeze cabinetul de miniștri și să primească votul de învestitură în Parlament, unde este nevoie din nou de o majoritate, adică 233 de voturi pentru.
În situația în care moțiunea de cenzură nu va trece, opoziția, formată din AUR, USR, S.O.S. România și POT, nu mai pot depune o nouă moțiune în această sesiune parlamentară, care se încheie în iunie. O nouă moțiune de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu 2 va putea fi inițiată și depusă la Parlament abia sesiunea parlamentară următoare, adică începând cu luna septembrie.
Articol preluat de pe: Politic Hotnews