Lucian Romaşcanu, numit oficial membru din partea României la Curtea de Conturi Europeană. Mandat de șase ani la instituția cu sediul în Luxemburg

Lucian Romașcanu, fost președinte al Consiliului Județean Buzău și fost purtător de cuvânt al PSD, a fost numit oficial membru din partea României la Curtea de Conturi Europeană, instituție care verifică dacă fondurile UE sunt colectate și folosite corect.

Lucian Romașcanu a fost propunerea României pentru această funcție, iar Parlamentul European a avizat numirea, la începutul lunii aprilie.

„Domnul Romașcanu a fost numit membru al Curții de Conturi Europene pentru perioada cuprinsă între 1 iulie 2025 și 30 iunie 2031, în locul domnului Viorel Ștefan. Consiliul ia aceste decizii pe baza propunerilor formulate de statele membre și după consultarea Parlamentului European”, se arată în comunicatul de presă al Curții Europene de Conturi, citat de Agerpres.

În comunicat, este amintit și faptul că Lucian Romașcanu a deținut mai multe funcții publice în România: ministru al Culturii, senator și, cel mai recent, președinte al Consiliului Județean Buzău.

Pe durata mandatului lor, membrii Curții de Conturi nu pot exercita nicio altă activitate profesională, remunerată sau nu. La instalarea în funcție, aceștia se angajează solemn să respecte, pe durata mandatului și după încetarea acestuia, obligațiile impuse de mandat și, în special, obligația de onestitate și prudență în a accepta, după încheierea mandatului, anumite funcții sau avantaje.

Membrii Curții sunt numiți de Consiliu, după consultarea Parlamentului, pentru un mandat de 6 ani, care poate fi reînnoit. Lucian Romașcanu a fost propunerea României pentru această funcție, o propunere care a fost aprobată, la începutul lunii aprilie, de Parlamentul European.

Curtea de Conturi a UE verifică dacă fondurile UE sunt colectate și utilizate corect și ajută la îmbunătățirea gestiunii financiare a UE.

În calitate de auditor extern al Uniunii Europene, aceasta contribuie la îmbunătățirea gestiunii financiare a UE și joacă rolul de gardian independent al intereselor financiare ale cetățenilor Uniunii.

Decizia oficială a venit la o săptămână după ce Lucian Romașcanu a spus că „retrage total din viața politică”, deoarece va prelua „o demnitate care presupune maximă integritate și o independență politică”.

Cine e Lucian Romașcanu

Lucian Romașcanu este de profesie economist și a fost ministru al Culturii de două ori, în perioadele 2017-2018 și 2020-2021. A fost purtător de cuvânt al PSD, președintele filialei PSD din Buzău, dar și președintele Consiliului Județean Buzău.

În 2016, a fost ales senator pe listele PSD. El a părăsit funcția de la Senat pentru a prelua mandatul de președinte al CJ Buzău.

În 2020, a fost suspendat din funcția de purtător de cuvânt al partidului după ce a jignit jurnaliștii care fugiseră după Marcel Ciolacu, atunci președintele interimar al PSD.

„E un pic jignitor. Adică ai purtător de cuvânt care vine să-ți dea niște informații. Dacă nu spune nimic, ce faci, nu dai nimic? Ce faci cu publicul tău care vrea informații? Unde e omul nostru de la cameră, frate? Asta este sfârșitul unei frumoase prietenii. O să primească o p… în c… toți”, a spus Romașcanu. Ulterior, el și-a cerut scuze „dacă a existat o ieșire nepotrivită”.

Articol preluat de pe: Politic Hotnews

EkoNews