Judecătorii Curții Constituționale au decis că Mihai Busuioc, propunerea PSD pentru funcția de judecător CCR, poate să fie numit în această funcție. Contestația depusă în ceea ce privește numirea sa în această funcție a fost respinsă.
UPDATE 18.10: Curtea Constituțională a anunțat, oficial, într-un comunicat, că a respins „ca neîntemeiată” sesizarea depusă.
„În esență, din examinarea actelor aflate la dosarul cauzei, Curtea a reținut că domnul Mihai Busuioc are o vechime de peste 18 ani în specialitatea studiilor juridice și, astfel, îndeplinește condiția reglementată de art.143 din Constituție, referitoare la vechimea de cel puțin 18 ani în activitatea juridică pentru a putea fi numit în funcția de judecător la Curtea Constituțională”, transmite CCR.
***
CCR a dezbătut numirea lui Mihai Busuioc, după ce partidul S.O.S România a contestat-o, prin senatoarea Cosmina Cerva, care a fost exclusă luni din partid.
Potrivit unor surse judicare citate de G4Media, contestația a fost respinsă în baza procedurii, deoarece nu a fost formulată de un număr minim de parlamentari, ci de unul singur. Astfel, judecătorii nu au mai analizat pe fond situația lui Mihai Busuioc.
În contestația depusă, Cosmina Cerva susținea că Mihai Busuioc nu îndeplinește condițiile de la Articolul 143 din Constituție, care prevede că „Judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior”. Ea spune că numirea lui Busuioc este „nelegală”.
„Nu este suficientă absolvirea unei instituții de învățământ superior în domeniul juridic, întrucât „superioară” impune cu necesitate depășirea acestui stadiu minim obligatoriu cerut oricărui jurist”, a spus senatoarea Cosmina Cerva.
Cosmina Cerva susține că Busuioc nu are nici vechimea de cel puțin 18 ani în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior, cerută de Constituție.
Cine este Mihai Busuioc
Busuioc a terminat Facultatea de Drept din cadrul Universității Nicolae Titulescu, București și are cursuri postuniversitare la Colegiul Național de Apărare. Mai jos, CV-ul său, depus la Curtea de Conturi în anul 2020:
Mihai Busuioc a fost numit în octombrie 2017 în funcția de președinte al Curții de Conturi. În timpul mandatului lui Busuioc de la Curtea de Conturi, Parchetul European (EPPO) a deschis o anchetă cu privire la un proiect al Curții finanțat din bani europeni, arată Context.ro.
Proiectul are o valoare de 6 milioane de euro, din care Curtea de Conturi a folosit 29 de mii de euro pentru materiale promoționale și peste 52 de mii de euro penru organizarea conferinței de încheiere a proiectului, potrivit sursei citate. Mihai Busuioc a numit 11 persoane să gestioneze proiectul pe cei care aveau să managerieze proiectul și să câștige, în medie, câte 195 de mii lei.
Cinci dintre cei numiți erau consilierii din cabinetul președintelui, altul era consilierul unui vicepreședinte al instituției, alți trei consilieri la diferite departamente.
Mihai Busuioc, vechi conflict cu Sorin Grindeanu
Înainte să ajungă la Curtea de Conturi, el a fost secretar general al Guvernului, funcție din care s-a făcut remarcat după ce a refuzat să plece în momentul declanșării conflictului dintre premierul Sorin Grindeanu (actualul lider al PSD) și PSD-ul condus de Liviu Dragnea.
La un pas să fie demis din fruntea Guvernului, Sorin Grindeanu l-a înlocuit pe Busuioc din funcţia de secretar general al Guvernului cu Victor Ponta. Busuioc a refuzat, iniţial, să contrasemneze ordinul premierului Sorin Grindeanu prin care dispunea chiar eliberarea sa din funcție. Conflictul dintre Grindeanu și Dragnea s-a finalizat cu demiterea în Parlament a guvernului prin moțiune de cenzură.
Busuioc era considerat un apropiat al fostului lider PSD Liviu Dragnea. A fost secretar general adjunct al Ministerului Dezvoltării, în perioada în care instituţia era condusă Dragnea. După ce guvernul Ponta a picat în 2015, Busuioc a fost păstrat în guvernul tehnocrat la acest minister, de Vasile Dîncu.
Anterior, el a condus Agenţia Naţională de Cadastru (ANCPI), de unde a fost demis de Victor Ponta în 2012.
CCR va avea trei noi judecători
Mihai Busuioc a fost votat marți, 24 iunie, de către Senatul României să ocupe, din 13 iulie, funcția de judecător constituțional, fiind susținut de PSD.
În plenul Senatului au fost 79 voturi pentru ca Mihai Busuioc să ocupe funcția de judecător CCR.
În Camera Deputaților, desemnarea a revenit UDMR, care l-a ales pe Csaba Asztalos. În Senat, numirea a fost făcută de PSD care l-a ales pe Busuioc, până acum președinte a Curții de Conturi.
Încă un judecător CCR trebui desemnat de președinție, însă este așteptat ca în această săptămână Nicușor Dan să facă nominalizarea
Cei trei noi judecători îi vor înlocui la Curtea Constuțională pe Marian Enache (actual președinte CCR), Livia Stanciu și Attila Varga.
Articol preluat de pe: Politic Hotnews