Ministrul de Externe invocă riscul unei păci în Ucraina care să fie „un semn de întrebare continuu” pentru România

Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, a afirmat, despre negocierile pentru pace în conflictul din Ucraina că pentru ţările învecinate este foarte important să nu existe doar o pauză a conflictului şi un semn de întrebare continuu, ci o pace solidă, transmite News.ro.

„România este bine reprezentată în aceste formate de discuţii, formatul Coaliţiei de voinţă, formatul Uniunii Europene, unde există consultări, pentru că sunt aproape toate statele membre ale Uniunii Europene aliniate (…) Cred că ambiţia pe care am văzut-o în aceste zile în spaţiu public a României, să fie în primul rând, să fie la fiecare dintre discuţii, este o ambiţie de înţeles, mai ales că suntem o ţară granită cu conflictul şi sigur că fiecare vrea să-şi vadă preşedintele, să-şi vadă echipa aleasă acolo, la masa discuţiei”, a spus ministrul de Externe, la TVR Info.

Oana Ţoiu a precizat că este foarte important, dincolo de această ambiţie corectă, să înţelegem că sunt formate funcţionale la care România participă.

„De altfel, şi în declaraţie oficială a liderilor europeni care au avut discuţia cu Donald Trump în etapele premergătoare, este menţionată Coaliţia de voinţă ca fiind principalul instrument de consultare şi decizie comun în negociările acestea de pace”, a arătat Oana Ţoiu.

Ministrul de Externe crede că participarea secretarului general al NATO, Mark Rutte, la discuțiile de luni dintre președintele Donald Trump și liderii europeni este un semn bun în direcția implicării SUA în acordarea garanțiilor de securitate pentru Kiev, chestiune în care România este direct interesată.

„Mai ales pentru noi, ţările învecinate cu conflictul, este foarte important să nu avem doar o pauză a conflictului, un semn de întrebare continuu în ce formă va fi reluat, dacă ajungem la pace, ci este foarte important să avem o pace sustenabilă care, practic, să redea încrederea inclusiv investitorilor, pentru că o ţară vecină care are pace, o ţară vecină prosperă, o ţară vecină stabilă, înseamnă şi un efect pozitiv asupra securităţii şi economiei noastre”, a mai spus ministrul.

Potrivit ministrului de Externe, „este o mare diferenţă între negocieri care se poartă sub drone şi negocieri care se poartă cu încetarea focului”.

„De aceea noi susţinem varianta negocierilor bazate pe încetarea focului şi pachetele de sancţiuni care să păstreze presiunea care să ne aducă acolo”, a mai spus Ţoiu.

Articol preluat de pe: Politic Hotnews

EkoNews