Ministrul Transporturilor: Nu aş fi de acord cu un avion prezidenţial, dar aş fi de acord cu un avion al statului român

În contextul desecretizării cheltuielilor pentru zborurile fostului președinte Klaus Iohannis care depășesc 113 milioane de lei, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune că România nu își permite să aibă un avion care să fie folosit doar de șeful statului, dar susține ideea unei aeronave care să fie la dispoziția demnitarilor.

„Eu nu aş fi de acord cu un avion prezidenţial, dar aş fi de acord cu un avion al statului român. Nu cred că ne permitem un avion care să fie doar la dispoziţia preşedintelui şi să stea în rest. Nu cred că există ţară în Uniunea Europeană să nu aibă un avion oficial al statului, care să fie folosit de prim-ministru, în chestiuni oficiale care nu ţin neapărat de Guvern sau de preşedinţie ”, a declarat Grindeanu într-o conferință de presă susținută joi.

El a insistat că „o abordare corectă” ar fi să existe o aeronavă care să poată fi folosită de mai mulți demnitari, nu exclusiv de preşedinţie.

Marți, Administrația Prezidențială a desecretizat cheltuielile pentru cele 193 de zboruri făcute de Klaus Iohannis în cele două mandate la Palatul Cotroceni. Potrivit informațiilor furnizate de Președinție, în total, zborurile fostului șef de stat au costat 113.625.230 de lei.

România a avut o aeronavă prezidențială până în 2012. E vorba de un Boeing 707, avionul pe care l-au folosit Nicolae Ceaușescu, Ion Iliescu, Emil Constantinescu și Traian Băsescu. Pentru că nu se mai încadra în normele europene de zgomot, avionul a fost vândut în Statele Unite cu două milioane de dolari pentru a fi folosit de armata americană drept cisternă.

Până în 2013, președintele României călătorea cu avioane din flota companiei naționale TAROM. Ministerul Transporturilor aloca bani pentru a menține în stare de operare două avioane TAROM, folosite pentru zboruri speciale. Apoi, cele două avioane au reintrat în programul normal de zboruri al companiei. Printre motivele invocate atunci de Administrația Prezidențială se numărau faptul că TAROM nu putea asigura întotdeauna aeronavele solicitate, iar costurile aferente executării zborurilor speciale erau mult mai mari faţă de cele standard, pentru că operatorul național includea în facturile emise, atât costul operării, cât și cheltuielile generate de scoaterea aeronavei speciale din programul operaţional al companiei.

Prin urmare, la începutul anului 2017, Administrația Prezidențială a început să închirieze avioane de la alți operatori privați, iar costurile au fost la secret.

Articol preluat de pe: Politic Hotnews

EkoNews