Pensia lui Traian Băsescu: detalii despre veniturile fostului președinte

Pensia lui Traian Băsescu: detalii despre veniturile fostului președinte


Fostul președinte Traian Băsescu a făcut publică într-o emisiune difuzată la Digi 24 informații despre pensia sa.

Traian Băsescu a dezvăluit că pensia sa actuală se ridică la 11.000 de lei. Cu toate acestea, atunci când a ieșit la pensie în noiembrie 2014, primea doar 2.950 de lei lunar.

„11.000 de lei. Eu am ieșit la pensie cu 2.950 de lei. Dar am ieșit în 2014, în noiembrie. Deci pensia mea a fost de 2.950 de lei. Între timp au fost indexările, plus marea mărire a pensiei acum, cu noua lege. Am câștigat 6.000 de lei la pensie cu noua lege a pensiilor. Ceva este în regulă, asemenea transfer de resurse către zona pensiilor”, a declarat Traian Băsescu, conform News.ro.

Fostul președinte a fost întrebat dacă consideră că pensia sa este una mare.

„Nu mi se pare că am o pensie prea mare, mi se pare că s-a mărit brusc. Dacă e ceva ridicol este că unul care a fost un salariat, care a fost comandant de navă, primar general al Capitalei, ministru, președinte, după 44 de ani de serviciu iese cu 2.950 de lei la pensie. Asta mi se pare anormal”, a adăugat Traian Băsescu.

Sursa Articol: HotNews Politica

Poza preluata de pe: HotNews Politica

Articole Recente

Echipa Eko News

By Eko Group

EkoNews