Primul candidat oficial pentru președinția PSD: „Dacă nu înțelegem că partidul trebuie să se trezească, ne ducem în derizoriu”

Senatorul Titus Corlățean a anunțat oficial duminică, la Antena 3 CNN, că intră în cursa pentru șefia PSD. Social-democratul a spus că partidul „are nevoie de credibilitate, are nevoie să fie relansat, trebuie să fie condus de oameni bine pregătiți, cu diploma pe masă”.

 „Am luat decizia de a-mi asuma această responsabilitate de a candida ca președinte la conducerea partidului social-democrat. Nu sunt singur, sunt foarte mulți colegi care împărtășesc aceste idei”, a spus Corlățean.

Titus Corlățean. Foto: Inquam Photos / Mălina Norocea

„În clipa de față există o mare de social democrați, membri simpatizanți care doresc o schimbare în bine. E un vulcan, și oamenii ăștia nu înțeleg ce este sub ei. Va fi un proiect de relansare pe bază de oameni pregătiți, de bună calitate, credibili și cu moralitate”, a adăugat Corlățean.

Senatorul a negat că ar avea o înțelegere cu Victor Ponta sau că ar fi avut întâlniri secrete pentru a obține sprijin. „Nu, nu facem lucruri în obscuritate. Eu discut cu colegii mei demult, mulți vor revitalizarea partidului”, a mai adăugat acesta.

În ceea ce privește ședința Biroului Permanent Național al PSD de luni, organizată ca urmare „a poziționărilor unor parteneri față de organizarea ceremoniilor oficiale dedicate fostului președinte Ion Iliescu”, senatorul Titus Corlățean spune că este nevoie de o discuție despre „problemele de fond” din partid.

„S-au acumulat prea multe lucruri. Personal, consider că ar fi rațional să discutăm temele de fond, de exemplu de ce PSD a tăcut în coaliție când s-au luat decizii pe educație, n-a existat nicio consultare. Și cum facem ca PSD în această guvernare să conteze, pentru că, în fapt, USR a devenit principalul partid de guvernare, ceea ce o realitate tristă pentru noi”, a mai declarat senatorul PSD.

„De ce s-a mai votat în PSD pentru a intra în această guvernare?”

Citat de G4Media, Corlățean a mai spus că el nu a susținut intrarea PSD în actuala coaliție, preferând „o formulă de susținere rațională” a Guvernului.

„Eu lansez o întrebare publică, de ce s-a mai votat în PSD pentru a intra în această guvernare? Pentru că a fost o discuție serioasă și în etape…N-a fost doar o simplă decizie – cu care eu n-am fost de acord –  s-a tot discutat, iar dacă era să intrăm trebuia să avem o intrare puternică, chiar prin asumarea unor măsuri (…)”, a spus Corlățean.

Senatorul a vorbit și despre „trauma” pierderii a 1,5 milioane de voturi la alegerile prezidențiale, când PSD nu a intrat în turul doi.

„Ne ducem la 21%, dar decidem să sprijinim un candidat care nici nu intră în turul doi, cu pierdere uriașă de electorat, ne place sau, este real. Dacă nu înțelegem că partidul trebuie să se trezească, ne ducem în derizoriu (…) A dispărut până și viața internă din partid. Aveam departamente pe diferite domenii care nu mai funcționează. De ce? Pentru că s-a venit cu clientelă, cu oameni care n-au mai trecut prin filtre, au fost promovați tot felul de mediocri, așa am ajuns la o gestiune proastă și lipsă de credibilitate”, a mai spus Titus Corlățean.

Articol preluat de pe: Politic Hotnews

EkoNews