PSD solicită o ședință urgentă la CCR pentru pensiile speciale

PSD solicită o ședință urgentă la CCR pentru pensiile speciale


Subiectul amânării deciziilor privind pensiile speciale ia amploare. Partidul Social Democrat intervine și îi cere premierului Ilie Bolojan să someze judecătorii CCR să organizeze o ședință de urgență pentru a clarifica subiectul care este unul extrem de fierbinte.

PSD cere ședință cu celeritate după Revelion

Deputatul PSD Adrian Câciu a declarat, luni, că Guvernul ar trebui să solicite Curții Constituționale să se întâlnească cu celeritate, imediat după Revelion, și să ia o decizie referitoare la pensiile magistraților. El a subliniat că lumea s-a săturat de aceste tertipuri ale magistraților, fie ei în viața civilă, fie ei pensionați, dar mai ales cei de la CCR.

Bolojan poate trimite o scrisoare către CCR

”Guvernul poate, astăzi, chiar în acest moment, poate semna o scrisoare către CCR, prin care să le solicite să judece cu celeritate, pentru că stăm deja de două luni de zile, dacă nu mă înșel, pe această lege, o lege care este importantă pentru un jalon PNRR”, a adăugat Câciu.

Deputatul PSD a precizat că, din păcate, reforma justiției este mult mai complexă decât pensiile magistraților.

PSD nu va face o propunere oficială

Întrebat dacă va solicita PSD să vină cu această propunere în Guvern, Adrian Câciu a răspuns: ”Am dat un sfat în direct. Guvernul este condus de premierul Bolojan, eu bănuiesc că se uită, cel puțin cei de la comunicare, de la guvern. Poate face această solicitare foarte rapid”.

Explicațiile șefei CCR privind amânarea deciziei

Președintele Curții Constituționale Simina Tănăsescu a declarat că nici luni nu a putut fi întrunit cvorumul de ședință pentru a fi luată decizia cu privire la sesizarea ICCJ vizând Legea referitoare la pensiile magistraților. Următorul termen a fost stabilit pentru vineri, 16 ianuarie, ora 10.00, aceasta fiind a treia amânare a discuțiilor privind legea care schimbă condițiile de pensionare pentru magistrați.

Tănăsescu explică studiul de impact privind pensiile magistraților

”Dar pentru că am văzut în presă speculații legate de un eventual studiul de impact, trebuie să precizez: studiul de impact este un document premergător în adoptarea actelor normative, este reglementat de legea 24/2000, nu este o noutate. Și nu face altceva decât să precizeze informații care sunt cunoscute în spațiul public pentru că sunt publicate deciziile noastre în Monitorul Oficial. Curtea Constituțională are o constantă jurisprudență, în sensul că studiile de impact nu sunt criteriu pentru analiza constituționalității legilor. E o opinie majoritară, opinia minoritară crede că studiile de impact ar putea fi utile în analiza controlului. Dar asta este jurisprudența în momentul de față, deci studiile de impact nu sunt relevante în analiza noastră”, a mai transmis Simina Tănăsescu.

Sursa Articol: Stiri pe Surse Politica

Poza preluata de pe: Stiri pe Surse Politica

Articole Recente

Echipa Eko News

By Eko Group

EkoNews