Biroul Permanent al Senatului a decis să reorganizeze aparatul de funcționare al instituției, proces care va duce la reducerea numărului de posturi de la 769 la 610. Senatorul Robert Cazanciuc (PSD) a spus că toți angajații vor da concurs pe posturile care vor rămâne disponibile, iar o parte dintre angajați vor veni și pleca odată cu demnitarii, informează News.ro.
„Schema actuală de funcţionare a Senatului este din 2013. Pandemia ne-a arătat că Senatul poate funcţiona cu un număr mult mai mic de oameni şi în acea perioadă foarte multe din activităţi au trecut în online. De atunci, în mod constant, Senatul face şedinţe online deci trecerea în online a unor activităţi este unul dintre motivele pentru care se face această reducere”, a spus Robert Cazanciuc, după şedinţa Biroului Permanent al Senatului.
Unii angajați vor veni și vor pleca odată cu demnitarii
Senatorul PSD a precizat că se pleacă de la nevoia unor instituţii flexibile care să răspundă funcţiei fundamentale a Senatului, aceea de a avea legi bune, în acord cu votul politic dat de cetăţeni.
„Mare parte din acest proiect este legat de rămânerea unei structuri fixe, la nivelul Senatului, care să ţină memoria instituţiei, dar, pe de altă parte, cel puţin la nivelul conducerii Biroului Permanent, mare parte din angajaţi trebuie să vină şi să plece cu demnitarii, pentru a reflecta, la un moment dat, voinţa politică. Sunt grupuri parlamentare, astăzi, care au găsit o structură a Senatului şi nu îşi pot aduce, spre exemplu, oameni”, a completat Cazanciuc.
Reducerea de personal estimată este de aproximativ 24%, iar concomitent vor fi desființate unele direcții existente, iar personalul va varia de în funcție de volumul de muncă.
„Spre exemplu, plecând de la statistică, cel mai mare volum de activitate este la Comisia Juridică. De la Comisia Juridică în jos, s-au mers la celelalte comisii. De la şase oameni, cât vor fi la Comisia Juridică, până la un singur om la Comisia Europol sau la Comisia de regulament”, a afirmat Cazanciuc.
Senatorul a mai anunţat că se va face concurs, fiind un interval de 60 de zile, în care aceste măsuri trebuie puse în aplicare.
„Sunt unele măsuri care ţin de decizia BP-ului, care vor intra în vigoare imediat, cum este, pe exemplu, reducerea costurilor legate de autoturisme, reducerea cotelor afectate pentru funcţionarea autoturismului, dar sunt altele care au nevoie de decizia plenului. Se va intra în plen, cu o nouă schemă de organizare. În momentul de faţă, discuţiile sunt în jur de 24%. 796 de posturi are Senatul astăzi, în jur de 30 sunt libere şi, pe formula actuală, vor fi undeva în jur de 610, probabil. Aceasta este, în momentul de faţă, propunerea”, a mai declarat Cazanciuc.
Cazanciuc a mai spus că din patru secretari generali adjuncti vor rămâne doi. „La secretarii generali o să fie de 50%, adică din patru vor fi doi. Acolo unde într-o comisie erau cinci consilieri, pe decizia de astăzi, vor fi trei, şi toată lumea va da concurs, dar din cinci vor rămâne trei”, a declarat Robert Cazanciuc.
Sindicatele susțin că va fi afectată activitatea Senatului
Sindicaliştii din Senat au transmis, marţi, dezacordul ferm faţă de măsurile de reorganizare a instituţiei, reclamând că reducerea a 200 de posturi s-ar face „în grabă” şi fără consultarea reprezentanţilor salariaţilor. Sindicaliştii afirmă că această reorganizare este „extrem de îngrijorătoare şi nebenefică”.
”Sindicatul Funcţionarilor Publici Parlamentari, Sindicatul Personalului Contractual şi Sindicatul Şoferilor din Senatul României îşi exprimă ferm dezacordul faţă de măsurile propuse de preşedintele Senatului, domnul Ilie Bolojan şi secretarul general al Senatului, domnul Mario Ovidiu Oprea, privind modul de abordare a reorganizării instituţiei precum şi a reducerii numărului de angajaţi. Mai exact, fără o consultare aplicată cu sindicatele, fără o analiză amplă a complexităţii activităţii instituţionale, preşedintele şi secretarul general al Senatului intenţionează să reducă aproximativ 200 de posturi”, au transmis, marţi, sindicaliştii, într-un comunicat de presă.
Potrovot acestora, „o reorganizare făcută în grabă care să aibă in vedere strict factorul economic (scăderea cheltuielilor salariale) este extrem de îngrijorătoare şi nebenefică atât pentru funcţionarea instituţiei cât şi pentru angajaţi şi familiile lor”.
Sindicatele reclamă că „o astfel de acţiune în forţă, ridică serioase semne de întrebare şi îngrijorări la nivelul întregului aparat tehnic al Senatului”. Ei cer conducerii Senatului ca reorganizarea să se facă pe criterii transperente și echitabile, să fie respectate drepturile angajaților, inclusiv protejarea categoriilor vulnerabil și organizarea unei consultări privind impactul pe care măsurile preconizate le vor avea asupra instituției.
Articol preluat de pe: Politic Hotnews