Regulile noi pentru jocurile de noroc în România: Ce propuneri au fost votate de Senat și ce spun partidele politice

Regulile noi pentru jocurile de noroc în România: Ce propuneri au fost votate de Senat și ce spun partidele politice


Senatul se pregătea luni să respingă, ca primă cameră sesizată, două propuneri de modificări legislative în domeniul jocurilor de noroc. Una dintre propuneri crește vârsta de la care cineva poate intra în cazinouri de la 18 la 21 de ani și cea de-a doua interzice afișarea oricărei reclame la pariuri în intervalul orar 6:00-24:00. După dezbaterile din plen, proiectele au trecut însă.

Înainte de începerea ședinței, surse din PSD au explicat pentru HotNews că partidul va vota împotriva legilor. Respingerea propunerilor legislative din partea Senatului ar fi venit în contextul în care acestea au fost propuse de parlamentari ai coaliției: majoritatea de la PNL și USR, dar și de la PSD, după cum se arată pe site-ul Senatului.

În final însă, la vot, după dezbaterile din plen, senatorii PSD au votat pentru cele două proiecte de lege, adică împotriva raportului de respingere a legilor. Printre semnatarii modificărilor legislative se numără și deputatului PSD Alexandru Ghigiu.

Cele două propuneri ale USR au fost votate astfel: 97 voturi pentru, 8 împotriva și 2 abțineri pentru primul proiect și 91 voturi pentru, 9 împotriva și 10 abțineri pentru al doilea proiect.

PSD vrea și înființarea unei comisii care să discute modificările legislative în domeniul jocurilor de noroc, conform surselor HotNews. Dacă legea va fi adoptată de Camera Deputaților, practic reclamele online la jocurile de noroc și pariuri vor putea să fie afișate doar pe timpul nopții.

PNL a susținut proiectele, dar a evitat să spună cine a încercat să le blocheze

Înainte de vot, președintele Senatului, Mircea Abrudean (PNL) a spus că PNL este „susținătorul măsurilor de reducere a publicității jocurilor de noroc”.

„Noi ne vom poziționa pe aceeași linie, vom susține măsurile de limitare”, a declarat Abrudean.

Întrebat de HotNews cine blochează aceste proiecte, având în vedere că au primit raport de respingere în Comisia juridică, Abrudean a spus că nu știe, pentru că pentru moment nu văzuse raportul respectivei comisii.

USR: „În vremurile acestea grele, cu ultima brumă de bani, oamenii ajung să joace ultimele economii”

Viceliderul senatorilor USR, Ștefan Pălărie, a spus tot luni, înainte de vot, că partidul său a dus „o bătălie consistentă”, mai ales prin intermediul deputatei Dianei Stoica, pentru ca aceste proiecte să treacă.

„Ne dorim ca minorii, sau, mă rog, majorii pe vârsta codului civil, între 18 și 21 de ani, să nu mai poată intra în aceste săli de jocuri unde își pierd nu doar banii, își pierd și timpul și uneori ajung să se producă tragedii”, a spus Pălărie într-o conferință de presă.

„De asemenea, ne dorim ca persoanele publice, care în mod normal sunt modele, sunt persoane inspiraționale, să nu mai poată să facă reclame pentru jocurile de noroc. Și mult mai multe alte lucruri pe care le vrem limitate, altminteri nu doar că ne este greu, dar uitați-vă în vremurile acestea grele, oamenii apelează la Dumnezeu, apelează la destin și cu ultima brumă de bani, uneori ajung să joace ultimele economii, declanșând, cum spuneam, tragedii nu doar personale, dar si familiale”, a mai explicat el.

Deputata USR Diana Stoica i-a rugat în timpul ședinței Senatului pe colegii săi să susțină proiectul de lege.

„Proiectul de lege vine să protejeze tinerii din România, să nu existe reclame la jocuri de noroc între orele 6-24. Dacă noi nu luăm aceste măsuri de bun simț, în care să nu mai vedem vedete care fac reclame la jocuri de noroc… Această lege este semnată de colegi de la toate partidele. Vă rog să votați împotriva raportului de respingere, pentru a ne proteja copiii”, a spus deputata USR.

Opoziția a susținut proiectele coaliției

Întrebat luni înaintea votului, liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a spus că partidul său susține cele două proiecte.

„Suntem pentru creșterea vârstei de participare la aceste jocuri de noroc. Am susținut de mult asta, cred că am avut și noi diverse proiecte în acest sens, dar în plus față de ceea ce ați menționat, am propus astăzi în celorlalți lideri de grupuri parlamentare să facem o comisie care să discute legislația legată de jocurile de noroc pentru a armoniza punctele de vedere ale partidelor din Senat, cel puțin”, a explicat Peiu.

Proiectele au avut de la depunere susținerea întregii coaliții de guvernare

În noiembrie 2025, când cele două proiecte au fost depuse în Parlament, deputatele Diana Stoica (USR) și Raluca Turcan (PNL) spuneau că acestea sunt susținute de parlamentari de la toate partidele care formează coaliția de guvernare: PSD, PNL, USR, UDMR și Minoritățile Naționale.

Unul dintre proiectele depuse atunci interzice accesul tinerilor sub 21 de ani în sălile cu jocuri de noroc. Un alt proiect depus interzice influencerilor să facă reclame pentru industria pariurilor și interzice orice fel de reclamă în intervalul orar 6:00-24:00.

Influencerilor le este deja interzis să facă reclamă la jocurile de noroc

Vedetele, sportivii și influencerii nu mai pot face reclame la jocuri de noroc, de pe 6 octombrie, conform Codului Audiovizual, adoptat de CNA. Aici au fost probleme privind stabilirea persoanelor care sunt formatori de opinie sau nu, după cum a relatat HotNews.

„Metodologia va fi stabilită de CNA. Discuții cu CNA am avut. Am ajuns la concluzia că e nevoie de preluare în lege a unor măsuri luate de CNA în audio-vizual”, a explicat Raluca Turcan, întrebată de HotNews despre cum va fi stabilit cine este influencer și cine nu.

Sursa Articol: HotNews Politica

Poza preluata de pe: HotNews Politica

Articole Recente