Un consilier al președintelui Bolojan, primit de către Benjamin Netanyahu. Care au fost subiectele discutate

Benjamin Netanyaju, premierul Israelului, a avut o întrevedere cu consilierul prezidențial Cristian Diaconescu, pentru consolidarea colaborării româno-israeliene, transmite Administrația Prezidențială.

„Au fost abordate subiecte de interes comun, cu accent pe domenii precum securitatea, apărarea și economia. De asemenea, a fost reafirmată importanța continuării unui dialog constant și aplicat între cele două state. Relația dintre România și Israel rămâne una solidă, sprijinită de o colaborare activă și de o prietenie durabilă între cele două națiuni”, se spune în comunicatul emis de la Palatul Cotroceni.

Întâlnirea survine la aproape șase luni de la un moment tensionat în relațiile bilaterale, provocat de o discuție telefonică pe care Călin Georgescu a avut-o cu ministrul israelian pentru afaceri cu diaspora, Amichai Chikli, între cele două tururi ale alegerilor prezidențiale din 2024.

Ambasadorul României în Israel Radu Ioanid a declarat atunci pentru Haaretz că comportamentul lui Chikli afectează relația strânsă a țării sale cu Israelul și a subliniat că România nu a intervenit niciodată în politica israeliană într-un mod similar.

Chikli, scrie Haaretz, a vorbit la sfârșitul lunii noiembrie cu Georgescu, un politician de extremă dreapta, pro-rus, care a obținut 24% din voturi în primul tur al alegerilor prezidențiale din România de săptămâna trecută. În timpul convorbirii cu Chikli, liderul român de extremă dreapta a promis că va muta ambasada țării în Israel la Ierusalim și că nu va respecta mandatul de arestare al Curții Penale Internaționale împotriva premierului Benjamin Netanyahu.

Convorbirea telefonică a fost dată publicității de presa de extremă-dreapta din România și din alte țări, precum și de site-uri media israeliene mainstream. Georgescu a considerat apelul util deoarece este criticat pentru lunga sa istorie de laudă a liderilor și organizațiilor antisemite românești care au luat parte la uciderea în masă a evreilor din țară, scrie Haaretz.

Ambasadorul României în Israel, Radu Ioanid, care este el însuși un istoric al Holocaustului de renume mondial, a declarat pentru Haaretz că „a aflat cu consternare și indignare că ministrul Amichai Chikli a avut recent o conversație telefonică cu Călin Georgescu, un candidat la președinția României care l-a lăudat în mod deschis și repetat pe liderul Gărzii de Fier fasciste și antisemite, precum și pe dictatorul Ion Antonescu, ambii implicați în pogromuri și uciderea în masă a evreilor români”.

Dincolo de aspectele istorice ale susținerii lui Georgescu de către Chikli, ambasadorul Ioanid a spus că comportamentul ministrului a fost dăunător și relației calde dintre România și Israel: „România a arătat întotdeauna respect și prietenie Israelului și a fost ferm alături de Israel după atacul Hamas din 7 octombrie. Niciun oficial român nu și-a permis vreodată să se implice în chestiuni electorale interne israeliene. Acționând în acest fel, ministrul Chikli pune în pericol prietenia solidă care există între România și Israel”.

Haaretz notează că nu este prima dată când guvernul Netanyahu intervine în politica românească. În august 2023, ambasadorul Israelului, Reuven Azar, s-a întâlnit cu George Simion, liderul Alianței pentru Unirea Românilor, la ordinul ministrului de externe de atunci, Eli Cohen.

Israelul boicotase anterior partidul, ai cărui membri îl glorifică frecvent pe Antonescu și Garda de Fier, din cauza retoricii sale antisemite și a susținerii revizionismului Holocaustului. Surse diplomatice de la București au numit-o atunci o „inițiativă foarte nefericită”.

Articol preluat de pe: Politic Hotnews

EkoNews