USR a votat, luni, ca reprezentantul partidului să fie Dominic Fritz în locul Elenei Lasconi. Decizia a fost luată pentru că decizia BEC poate fi contestată doar de președintele partidului, care este Lasconi, și care evident nu e de acord să facă acest pas, potrivit Mediafax.
În urmă cu câateva minute s-a terminat o ședință fulger a USR, care a durat câteva minute.
Ședința de Birou Național a avut un singur punct pe ordinea de zi: ca reprezentantul partidului să fie Dominic Fritz, adică acesta încearcă să se puna președinte.
Acest lucru se întâmplă deoarece decizia BEC poate fi contestată doar de președintele partidului, care e Lasconi și, care, evident nu e de acord să facă acest pas, potrivit unor surse Gândul.
Conform statutului, ședințele de Birou Național sunt conduse de președintele partidului, ceea ce nu a fost cazul și aici, așadat, decizia luată în ședința de luni poate fi contestată, cel mai probabil în instanță.
Potrivit unui comunicat transmis de USR, Biroul Național al USR a decis, în acord cu statutul partidului, să împuternicească secretarul general pentru gestionarea contractelor partidului.
Pentru a asigura buna funcționare și continuarea activității USR în condiții statutare, Biroul Național l-a mandatat pe secretarul general să preia responsabilitatea gestionării tuturor contractelor încheiate de USR.
Această decizie, luată cu unanimitatea celor prezenți, are scopul de a operaționaliza funcționarea internă a partidului și de a permite derularea activităților curente.
Practic, secretarul general va avea mandatul de a semna, administra și lua toate măsurile necesare pentru executarea contractelor încheiate cu terți, pentru buna administrare și eficientizarea activității partidului.
Articol preluat de pe: Stiri pe Surse Politica