VIDEO Bolojan: „E foarte puţin probabil să se evite creşterea de taxe şi de impozite” / E luată în calcul o contribuție la sănătate a celor cu pensii foarte mari

Președintele PNL Ilie Bolojan – propunerea de premier a președintelui Nicușor Dan – spune că o creștere a taxelor și impozitelor este greu de evitat chiar și în cazul unor reduceri semnificative ale cheltuielilor statului. El a vorbit și despre varianta instituirii unei contribuții a persoanelor cu pensii foarte mari la bugetul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

„În ceea ce privește partea de taxări, un minus pe care îl avem este subfinanțarea bugetului Casei Naționale de Sănătate, o problemă cronică. Cei care au pensii foarte mari nu contribuie la bugetul Casei. Cred că o astfel de contribuție poate fi luată, de exemplu, în calcul, pentru ca CNAS să aibă fonduri necesare pentru ca spitalele din România să asigure servicii medicale decente”, a declarat Ilie Bolojan, luni, după ședința Biroului Politic Național al PNL.

Ilie Bolojan nu a dat detalii legate de modul în care s-ar putea aplica această măsură și nici nu a precizat nivelul de la care ar putea fi impozitate pensiile „foarte mari”

Plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) a fost introdusă începând cu 1 ianuarie 2022 pentru pensionarii care aveau pensii mai mari de 4.000 de lei, însă numai pentru partea care depășește acest prag. Măsura s-a aplicat aproape un an, după care Curtea Constituțională a declarat neconstituțională această impozitare, iar Guvernul a restituit pensionarilor sumele percepute ca CASS.

„E foarte puţin probabil să se evite creşterea de taxe şi de impozite”

Bolojan a anunțat că PNL va susține demsersurile de reducere substanțială a cheltuielilor statului: „reduceri unde nu se justifică numărul de posturi, eliminarea structurilor mult umflate în consilii de administrație, remunerate prea mult față de aportul pe care cei de acolo îl aduc, restructurarea companiilor statului, descentralizarea și transferul de competențe către autoritățile locale, fuziuni și comasări între agenții, în așa fel încât statul să își reducă cheltuielile și să ofere servicii rezonabile pentru cetățeni”.

Liderul liberalilor a spus că reducerea de cheltuieli trebuie să fie net mai mare decât creșterea veniturilor statului, obținută eventual prin taxe și impozite. Bolojan susține că această creștere ar trebui însă obținută, în primul rând, printr-o colectare mai eficientă.

„Este loc de activitate mult mai bună la ANAF, la Antifraudă, iar lupta împotriva evaziunii fiscale trebuie să devină într-adevăr o prioritate, dar nu declarativ doar, ci să se vadă, practic, prin creşterea încasărilor, cât timp pe partea de TVA stăm destul de prost, înseamnă că se pot încasa suplimentar sume de bani”, a spus președintele interimar al PNL.

El crede că și în cazul în care se realizează reducerile dorite de cheltuieli, iar gradul de colectare crește, rămâne probabilă varianta creșterii de taxe și impozite, printre care a menționat și contribuția la sănătate pentru pensiile foarte mari.

„Acest pachet e foarte puţin probabil să evite creşterea de taxe şi de impozite, pentru că e o presiune mare pe care o avem, atât datorită angajamentelor pe care România şi le-a luat prin planul fiscal, deci prin care trebuie să scădem acest deficit, dar şi datorită absorbţiei de fonduri europene”, a menţionat el.

Majorarea pensiilor în 2026, sub semnul întrebării

În ceea ce privește majorarea pensiilor din anul 2026, președintele PNL s-a arătat rezervat, câtă vreme promisiunile făcute acum nu ar avea acoperire:

„Avem nişte diferenţe foarte mari între venituri şi cheltuieli şi în condiţiile în care, până la sfârşitul acestui an, trebuie să reducem acest decalaj în aşa fel încât, chiar dacă nu vom putea ajunge la ţinta de 7% din deficit, dar totuşi să ne apropiem de această ţintă şi, de exemplu, o reducere de 1,5% din PIB poate să însemne aproximativ 30 de miliarde de lei până la sfârşitul anului. Știind că trebuie să iei un pachet de măsuri care să reducă această cheltuială sau să-ţi crească veniturile, este total hazardat să vii cu promisiuni sau cu aşteptări care nu pot fi onorate pentru 2026”.

„Nu cred că, în momentul de faţă, se poate pune problema unor majorări sau indexări. Trebuie să vedem cum le protejăm pe cele care astăzi sunt în plată şi cum le asigurăm plata acestora, pentru că sunt nişte drepturi câştigate de cei care au lucrat în România”, a mai spus Bolojan despre o eventuală creștere a pensiilor.

În 28 mai, după consultările de la Cotroceni cu partidele organizate de președintele Nicușor Dan, Ilie Bolojan evoca prima dată posibilitatea creșterii fiscalității ca o variantă probabilă de majorare a veniturilor statului.

„E nevoie să creștem cota de încasare a veniturilor. Este posibil aici să fim nevoiți să creștem taxe și impozite”, spunea Bolojan.

A doua zi, când noul președinte s-a întâlnit cu reprezentanții mediului de afaceri, aceștia din urmă au cerut ca reducerea deficitului să fie obținută doar prin reducerea cheltuielilor, fără creșteri de taxe și impozite.

„Domnule Președinte, înainte de a cere mai mult de la cei care susțin în mod onest economia prin muncă, investiții și risc asumat, credem că este esențial ca statul însuși să facă un pas în față. Nu putem construi o țară performantă cu un aparat public supradimensionat și ineficient, cu cheltuieli în creștere accelerată”, susținea organizația patronală Romanian Business Leaders, într-o scrisoare deschisă adresată șefului statului.

Articol preluat de pe: Politic Hotnews

EkoNews