15 cabinete de medicină dentară de la sate au contracte cu CAS Olt şi pot oferi servicii gratuit sau compensat

Un număr de 15 cabinete de medicină dentară din mediul rural şi 20 de cabinete de medicină dentară din oraşe au încheiat contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Olt şi asigură servicii stomatologice gratuit sau compensat în limita bugetului lunar alocat, au informat reprezentanţii instituţiei, luni, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Potrivit reprezentanţilor CAS Olt, numărul actelor terapeutice acordate de cabinetele de medicină dentară a crescut anul trecut cu aproximativ o treime faţă de 2023, iar pachetul de bază în asistenţa medicală dentară cuprinde 25 de acte terapeutice.

“Pachetul de servicii medicale de bază în asistenţa medicală dentară cuprinde 25 de acte terapeutice. Beneficiază gratuit de acestea copiii cu vârsta de până la 18 ani şi beneficiarii unor legi speciale. Pentru adulţi, Casa de Asigurări de Sănătate acoperă integral costurile numai pentru anumite servicii, pentru altele acoperă 60% din costuri. Şi persoanele neasigurate beneficiază gratuit de un număr de 9 servicii medicale stomatologice. Printre acestea se numără controlul oncologic stomatologic, reparaţia şi rebazarea protezei (o singură dată pe an) şi alte tratamente (inclusiv pentru paradontite). (…) Pe parcursul anului 2024 au fost acordate 16.230 de acte terapeutice, cu peste 4.300 mai mult decât în anul 2023”, a indicat sursa citată.

În cabinetele de medicină dentară care au încheiat contract cu CAS şi pot oferi pacienţilor servicii medicale gratuit sau compensat lucrează 51 de medici.

Pacienţii pot beneficia gratuit sau compensat de servicii medicale stomatologice fără a avea nevoie de bilet de trimitere de la medicul de familie, ci numai cu prezentarea cardului de sănătate.

“Pentru a beneficia de servicii medicale stomatologice gratuit sau compensat, pacientul trebuie să se adreseze unui medic stomatolog aflat în contract cu CAS şi să prezinte cardul de sănătate. În situaţia în care bugetul alocat pentru luna respectivă a fost epuizat, pacientul se va programa pentru luna următoare sau va plăti integral serviciul medical. Pentru a beneficia de servicii medicale stomatologice, asiguraţii nu trebuie să prezinte bilet de trimitere de la medicul de familie”, a subliniat sursa citată.

Articol preluat de pe: Stiri pe Surse Sanatate

EkoNews