A murit unul dintre cei mai buni medici pediatri din Constanța. Elena Leu s-a stins din viață

A tratat mii de copii și a salvat foarte multe vieți. Mulți dintre constănțeni trăiesc astăzi datorită acestui medic care a fost dedicat profesiei sale. Cei care au cunoscut-o pe doamna doctor, știu că aceasta își petrecea aproape tot timpul în spital, unde, când avea un caz grav, rămânea peste program.

Elena Leu este mama Arhitectului Șef al Constanței, Dan Leu.

Conducerea Spitalului Clinic Județean a transmis un mesaj de condoleanțe familiei îndoliate:

„Cu profundă tristețe, conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța deplânge trecerea în neființă a doamnei Dr. Elena Leu, medic primar pediatru – un profesionist desăvârșit și un om cu suflet deosebit.

Doamna doctor Elena Leu a fost și va rămâne o figură emblematică a pediatriei constănțene, dedicându-și întreaga carieră salvării și alinării micuților pacienți.

În cadrul Spitalului Județean de Urgență Constanța, a început să profeseze în anul 1980, chiar de Ziua Copilului – un adevărat dar pentru cei mici, aflați în suferință.

Cu blândețe, voce caldă și devotament față de profesie, a salvat mii de vieți în cei 35 de ani de activitate. În 2015, dr. Elena Leu s-a pensionat, iar acum, după zece ani, a ales să le fie pacienților săi înger păzitor.

Drum lin printre stele, Doamna Doctor!”

Trupul neînsuflețit este depus la Casa Mortuară a Cimitirului Municipal până sâmbătă, 26 aprilie.

Articol preluat de pe: Stiri pe Surse Sanatate

EkoNews